Zile atat de lungi, certuri, discutii, contraziceri, oameni diferiti, opinii diferite. Ii asculti, si incerci sa-i intelegi. Si nu-i intelegi. Si nici ei nu te inteleg. Pentru ca nici tu nu-i intelegi. Si fiecare crede ca punctul sau de vedere e corect, chiar daca unul e argumentat, si unul nu. Te lovesti de pareri gen… mie asa-mi place, nu conteaza nu asa trebuie. Figuri, mutre (imi cer scuze), chiar… fiţe(!), si depinzi de ei oarecum, si incerci sa explici, si n-ai cui… si n-ai cui. Si urli in tine, si-ti vine sa-i plesnesti. Si-ti spui, inca o sansa, le mai dau inca o sansa… Si le mai dai inca o sansa, si dupa un timp iti dai seama ca e totul la fel, si nu intelegi, de ce i-ai mai dat inca o sansa cand stiai ca va fii la fel… Si ai vrea sa ai de ales, si desi ai alternative, nu poti inca sa alegi, trebuie sa te sacrifici, intr-un final, tot pentru binele lor, si ei nu vad asta. Si ai ajuns din nou, de unde ai plecat: ii asculti, si incerci sa-i intelegi. Si nu-i intelegi. Si nici ei nu te inteleg.
Si oftezi inca odata, si-ti spui ultimul cuvant: nu merita. Pentru ce… de ce? Viata e mult prea scurta, sa traiesti cu lucrurile care nu-ti plac… iti iei jucariile, si pornesti spre habitatul tau, unde e cald si bine. Si in drumul tau, dai de alti oameni, alte idei, alte pareri, alte opinii… dar de data asta nu-i mai vezi, nu mai conteaza, tu alergi, udneva acolo te asteapta ea… si va fi langa tine, te va imbratisa si te va intelege…
Obosit si satul de tot, cu un dispret si dezamagit de ei, te arunci in pat langa ea, te prefaci ca esti invizibil si te ghemuiesti ca un copil, fara sa spui nimic, fara sa schitezi vreun gest, fara sa soptesti ceva…
Si esti, doar un copil. Te priveste, te simte… nu-ti spune nimic, dar te intelege. Si nu mai conteaza, ai ostenit atata drum, dar a meritat. Esti in locul, unde toate problemele dispar… e langa tine, e pentru tine. E cu tine. Inchizi ochii, e tarziu dar a trecut. Maine e o noua zi. Te vei trezi, si vei zambi. E o noua zi. 
