Fiecare Mădă are un Marius. Fiecare Ana are un Zoli. Fiecare Alina, are un Bruno. Fiecare Ciprian, are o Bianca. Fiecare A., are un Alex. Fiecare Andrei, are o Ema. Fiecare Alex, are o Niko. Fiecare Cosmina are un Stefan. Fiecare Yen, are un James. Fiecare Niko, are un Vasi. Fiecare Lavinia, are un X. Fiecare Adi, are o Anca. Fiecare el, are o ea. Fiecare ea, are un el. Fiecare el… avea o ea. Fiecare ea… avea un el. (a life so changed…)
In cateva cuvinte, fiecare are un trecut care, aparent cel putin, ii pot face sa zambeasca la orice ora din zi, indiferent de situatia in care se afla. Fiecare isi are iubirea lui neimplinita, de care ii va fi dor la orice ora din zi si din noapte, indiferent cine ar fi cel/cea pe care il/o tine de mana acum. Sunt “lucruri” pe care ni le-am dorit in trecut, si nu le-am avut asa cum am vrea sa le avem in prezent… dar banalul “e prea tarziu” rastoarna lumea cu susul in jos.
Melodii ce iti amintesc mereu, nopti ce nu pot fi uitate, gesturi de care iti e dor, modul in care te privea si glasul ce ai vrea sa-l mai auzi macar odata… si prezentul tau s-a sfarsit. Prezentul nu mai e prezent, cum nici viitorul nu mai e. Iti e dor, si ai vrea sa dai tot ce ai mai bun ca sa revina amintirea ce ti se contureaza uneori in lacrimile pe care nimeni, nimeni si nimeni nu ti le vede. Esti doar tu si ele, intr-un tarziu… retraind in fiori, filmul de odinioara. Iti omori minute, sau poate chiar ore in sir mintindu-te pe tine si pe altii in acelasi timp, ca nu mai inseamna nimic… si nici tu nu crezi ce spui. Il privesti pe cel din dreapta ta, si iti vezi trecutul, dar nu poti recladi nimic – in ochii unui strain. O secunda constiinta te apasa, si ridici capul ca din senin, si-i spui “te iubesc…”, dar nici tu nu stii de ce o spui. Si asa se nasc iluziile…
Din vina ta, nu sunteti decat 2 oameni nefericiti, straini unul de altul… si nimeni nu merita asta. Singurătatea, e mult mai dureroasa in doi. Si esti constient(a) de asta, si iti dai seama ca faci una din cele mai mari greseli si nu te poti opri… te consolezi neincetat ca maine va fi altfel, ca de maine te vei gandi doar la prezent, ca de maine… nu te vei mai gandi la el/ea. Ti se inchid pleoapele printre lacrimi si te gandesti cat de singur(a) te simti. Vrei ce era candva, si nu poti accepta ca nimic din ce a fost, nu mai este. In miezul noptii, tu nu intelegi ce cauta acolo strainul de langa tine… Prezenta lui e lipsita din mirificul trecut. Mirificul trecut, mirificul trecut…
N-o sa-ti uiti niciodata trecutul intr-un prezent in care ai inceput… cu acelasi trecut. Poate nu iti dai seama, dar nu, acestia nu sunt oamenii fericiti. Poate altii, dar noi nu…
