Nu sunt putini cei ce m-au sunat in ultimile zile si m-au intrebat daca mai supravietuiesc, spunandu-mi de asemenea ca n-am mai scris demult… E drept, nu am mai dat un semn de mult multor persoane.
Asa ca poate pentru prima data, acest post este o scrisorica pentru toti cei carora, va e dor de mine. Nu sunteti multi, dar sunteti ai mei si si mie imi lipsiti… Pentru inceput, o sa va spun ca-mi e dor de mare. Mi-e foaaaarte fooaaarrte dor de mare. Si daca pana acum ceva timp imi permiteam sa ma urc in masina si sa o tai fara sa ma mai uit in spate, acum parca si timpul e limitat pentru mine.
Tot timpul in vin idei si ganduri pe care as vrea sa le astern pe aici, dar nu mai am timp sa ma concentrez asupra lor. Despre priviri, despre chimii, despre momente dragute, despre locuri cunoscute sau nu, despre persoane noi, despre lucruri care-mi lipsesc, despre ce scriu si despre ce nu… o multime de lucruri. Dar dupa cum ziceam, timp… timp… timp… timp. E tot ce aud in jurul meu si tot ce imi lipseste. (si am 21 de ani, fir’ar).
Si sigur o sa va intrebati, daca nu am timp… cu ce mi-l ocup? Pai, pentru cei ce nu stiu, m-am intors din Constanta (my lovely city) acum vreo luna-doua, dupa ce ma hotarasem sa parasesc Bucurestiul de tot; m-am intors hotarat, sa pun bazele unei mari-mici afaceri care incepe sa se concretizeze pe zi ce trece, dar care imi mananca tot timpul si viata personala, pe care oricum n-o mai am. Ma trezesc dimineata la 10, mananc ceva (uneori) si o tai la birou. Deseori, ma mai intorc la 4AM… si in cele mai fericite cazuri 22-23PM. A… si weekend, exista pentru mine odata la 2-3 saptamani, si acela, doar Duminica.
Daca va intrebati daca merita, aflati ca acelasi lucru ma intreb si eu uneori. Nu ma asteptam sa fie usor, dar parca trec al naibii de greu zilele. Mi-e dor sa calatoresc. Nu am mai fost intr-un loc necunoscut de luni de zile… nu mai cunosc termenul de “nou”. Chiar ii povesteam unei prietene… ca am nevoie de o nebuna, cu care sa plec oriunde in weekenduri, numai sa fie departeeeee. Cat mai departe si daca se poate, cat mai nou.
Despre prietenii si amicii pe care-i aveam pe aici, ba s-au “casatorit” si nu mai au personalitate, ba au plecat in vacante… e prima vara cand simt ca stau in loc. Chiar am fost intrebat astazi daca am planuri… sper ca septembrie sa fie “septembriele meu”. In rest, lucrez in general cu oameni mai mari ca varsta decat mine… deci nu prea avem aceleasi puncte comune de socializare, sau daca si alea exista… sunt cu siguranta strict legate de management-ul afacerii pe care-o dezvoltam. No fun.
Per total, sunt al naibii de singur in ultima vreme, nu pentru ca vreau, ci pentru ca nu am de ales. Pe cine sa mai scot in oras la 4AM? Glume. Ma consolez cu faptul ca lasa… trag tare acum la inceput, iar dupa… o sa-mi ling frisca de pe degete. Asa sa fie! Nu sunt multumit de mine, inca, dar toate la timpul lor.
Mama… si anul asta, fac 21 de ani. Imbatranesc, lumeeee, salveaza-ma. (pot sa ma mai plang? 
) Imi aduc aminte de ce spunea un amic, “la varsta asta nu trebuie sa-ti pese decat sa te distrezi cat mai mult, si cat mai variat). Sper sa mai am timp de asta mai incolo, pentru ca nu sunt putine datile cand raspund la telefon si spun… nu pot, n-am timp, nu azi, o lasam pe alta data, eu, cel ce accepta aproape orice provocare.
Ma gandesc prea mult la bani? Probabil. Am crescut printre oameni care nu prea tineau contul lor si nici eu n-am prea tinut si nu i-am pretuit vreodata; Am cam avut tot ce mi-am dorit. Daca inainte ziceam ca “o viata am, pentru ce sa ii strang” , aflati ca nici acum nu-i strang, dar cheltui pe masura castigurilor. Cineva imi spunea ca fac asta, pentru ca-i fac usor. Din fericire, nu pot sa-l vad decat ca pe un atu, desi nu a fost putine datile cand am crezut ca ar fi mai bine sa-i chibzuiesc. Si sa nu mi-o luati ca pe un post unde va spun unde am ajuns, ca n-am uitat de unde am plecat. Desi nu ma mai regasesc in ce am fost, mereu o sa-mi aduc aminte…
Si da, am ajuns bine. (sau cel putin asa vreau sa cred pentru varsta mea). Lucrez cu oameni din presa nationala, lucrez cu oameni din televiziune, lucrez cu oameni de la companii internationale cu renume. In ciuda faptului ca imi lipseste timpul si viata personala, din prisma lucrurilor mentionate mai sus, sunt destul de fericit.
E ca un joc de loto… ai castigat odata, si nu te poti opri. Mereu vrei mai mult, si joci iar, si pierzi, si pierzi, si castigi iar, si iar castigi… Si nu am fost dezamagit doar o singura data, mai ales ca mereu primesc o doza de descurajare din partea celor mari si noi, cand aud ca am doar 21 de ani. C’mon people, eu n-am rabdare sa astept pana la 40 de ani sa ma apuc de ceva…
Asa e aici. Cand tintesti sus, te lovesti rau, rau, rau de tot daca ai ghinionul sa cazi. E plin de “caini”. Am vazut pentru varsta mea lucruri si probleme de care vedeam/auzeam numai in filme. Sunt lucruri care daca le-as fi vazut acum 1 an, 2… nu le-as fi inteles. Nici acum nu inteleg mare parte din ele, dar sunt lucruri care se aplica, nu (prea) se discuta.
A, si nu va ganditi ca sunt bagat in vreo cine stie ce ilegalitate. Doamne fereste. Doar ca, dupa cum ziceam, tintesc sus, si concurenta e mare. In Bucuresti cel putin (daca nu peste tot), mereu se va aplica principiul partidului PCR (Pile, Cunostiinte si Relatii).
Uf, am povestit destul de mult despre asta. Cred ca se observa si schimbarea mea spre alte inclinatii. Parca nici articolele mele nu mai sunt ce erau odata. E greu la inceput, si preocuparea mea e spre altele… dar Ade o sa revina 
Cred. Sper. Toate la timpul lor.
Aveti grija de voi. Mi-e dor de mareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!
There you are, dude. Sper sa reusesti sa aduci in viata ta sistemul ala de care vorbeam noi pe vremuri.
Mult succes. And keep living, not surviving
Faci destule,se pare!Ma bucur ca am mai aflat ceva de tine
!