Fericirea in doi – "conditie contractuala" ?

Drumuri lungi, multe cafele, ore insirate doar in dezbaterea unei singure teme…

Desi nu am discutat subiectul decat cu 2 persoane din viata mea (R/T), inca tot am nedumeriri asupra raspunsului. Se da un cuplu. Un el si o ea. Tu esti fericit… atata timp cat e ea langa tine. Ea e fericita, atata timp cat tu esti langa ea. Daca tu nu mai esti langa ea, ea nu mai e fericita, si invers. (sau mai stii? ) //ironic).

Cand vorbim despre fericire in doi, vorbim despre egoism? Intrucat tu o vrei langa tine, ca sa fi TU fericit, si invers. Asta e conditia fericirii in doi. E ca o afacere. Tu “ma ajuti” pe mine sa-mi fie bine, si eu “te ajut” pe tine sa-ti fie tie bine. E o chestie relationala la mijloc, teoretic vorbind. E ca un contract (funny), – o clauza contractuala la mijloc, care trebuie indeplinita ca ambele parti sa aiba de castigat. (ce material suna, si totusi vorbim de fericire).

Atata timp cat asta e raspunsul privind lucrurile teoretic si “la rece”… sa fie asta si adevarul pur in realitate, dar orbiti fiind de fericirea pe care o traim, sa nu-l constientizam? Sau sa-l constientizam, dar sa nu-l acceptam?

Unde e samburele de adevar, care e defapt raspunsul?

(si va dati seama, ca inainte de toate, e chinul incercarii de a iubi in acelasi mod, in acelasi fel? abia apoi putem vorbi de altele… )

Si daca chestia cu aparitia unui copil tinde spre adevar, atunci e grav. (luand in vedere diferenta de varsta de la care incepi sa tii la cineva, si ultima persoana cu care vei ramane intr-un final). – o adevarata durere de cap. Intrucat (din nou, privind lucrurile la rece) daca stai cu o persoana… sub conditia acestui fapt,  constient fiind de faptul ca o certutudine ca TOTUL este ok din toate punctele de vedere, poti avea doar in acel moment, e grav. (OMG, si am doar 20 de ani ) ). Asta ar insemna sa nu credem nimic din lucrurile care pot exista intre 2 persoane, si singurul lucru pe care sa-l facem… e sa ne lasam purtati de val, stiind ca mai devreme sau mai tarziu, va veni si confirmarea. (si uite de unde apare obisnuinta in cupluri… )

Cate chestii sunt pe marginea acestui subiect… si nici acum nu am / nimeni pana acum nu mi-a oferit o certitudine asupra samburelui de adevar… (dar nu, nu asta ar fi “ultima si singura intrebare”… intrucat raspunsul nu mi-ar oferi nicio satisfactie, lucrurile ar fi la fel…);

Incep sa-i inteleg pe cei care-s pe principiul “don’t love and cry, just fuck and smile!”; Nu stiu daca toate lucrurile astea isi au rostul (intrucat situatiile sunt de ordinul miliardelor)… sa-ti petreci atata timp punand lucruri in balanta, pro si contra, daca si daca nu…

Si nici macar un sambure de adevar…