Haos. Acel tot aflat intr-o continua dezorganizare. Acel tot caruia nu-i poti atasa decat cuvantul… imprastiat. Acel ceva, care nu tine cont de nicio regula. Acel ceva, care are legatura cu tot ce se intampla, dar nu poate fi controlat sub nicio forma. Acel tot, a carui incercare de control, nu poate decat sa degenereze un si mai mare… haos. Acel tot, imprevizibil. Acel tot, care nu poate decat sa-ti rastoarne lumea, tocmai pentru ca este – un haos. Acel tot care poate fi similar, dar nu acelasi, deci – doar un alt haos. Acea stare cunoscuta dar indescriptibila sub forma constienta/umana in acelasi timp – tocmai pentru ca este – haos. Acel tot, care nu se poate bucura de nicio motivatie palpabila, regula descriptiva sau directiva – fie ea buna sau rea. Acel ceva catre care nu ai o certitudine. Acel ceva caruia nu-i poti pune amprenta ca fiind o regula buna pentru a te baza pe ea, sau rea – dupa caz – pentru a o evita. Acel ceva, despre care nu stii. Acel tot care e definit doar prin verbul: “se intampla!”, si de acolo nu poti sa fii decat un simplu spectator… culisele-s irelevante iar scena se joaca indiferent daca va cadea sau nu cortina…
Asa sunt si emotiile, sentimentele noastre. Haosuri. De cele mai multe ori fara control, fara vreo motivatie rationala (!), indiferent de zi, ora, noapte. Imprastiate – ce te lasa de cele ma multe ori fara cuvinte, chiar de ti-ai dori sa mai ai de spus. Si ele… “se intampla!” – indiferent daca e vorba de iubire, ura, frica, bucurie – ele “se intampla”. Nu au nevoie de motive rationale si nu dispun de control. Ele – “se intampla”. Apar. Le avem cu noi mereu, dar haosul apare atunci cand te astepti mai putin. Pentru ca astea sunt emotiile noastre – mici haosuri, menite sa ne rastoarne lumea atunci cand ne asteptam mai putin. Pentru ca atunci cand iubim – este un haos. Uneori nici nu stim de ce o facem dar nu avem nevoie de motive. Pentru ca e neprevizibil ceea ce o sa se intample – deci in acelasi timp, interesant. Pentru ca e fara reguli. Pentru ca nu avem nevoie de reguli. (de aici si… In love and war, there are no rules.) Pentru ca e un haos. Pentru ca indiferent ce, pe cine si de ce iubim, urâm, ne bucuram sau ne temem – nu e decat rezultatul a ceea ce noi nu putem controla, un self-haos. Pentru ca toate aceste lucruri se intampla in subconstient si suntem (dupa cum ziceam) simpli spectatori in fata emotiilor noastre.
Si pentru ca suntem atat de slabi – sa ne speriem (de noi insine) – atunci cand constientizam aceste lucruri. Pentru ca nu ne mai recunoastem, pentru ca aparent, tindem sa ne temem de noi insine. Pentru ca devenim atat de umani, incat doza de ratiune bruta pe care o avem nu ar vrea decat sa poata controla acele haosuri. Pentru ca toate celelalte 99% lucruri care le facem in viata, le facem de cele mai multe ori, in mod constient. Pentru ca desi facem asta in fiecare zi, dorinta de a controla devine ca un drog – vrem din ce in ce mai mult. Pentru ca aparent, nu ne plictisim de control. Pentru ca nu vrem decat certitudine si control. Mereu. Intotdeauna. Pentru ca aparent (din nou), asta e drumul spre stabilitate. Pentru ca nu avem si ne dorim – pentru ca nu suntem constienti (inca), ca si de control si stabilitate, te poti plictisi. Sa stii mereu ce o sa faci in momentul urmator, cand cum si de ce o sa se intample lucrurile. Pentru ca ne prabusim la nivel psihologic, atunci cand se intampla ceva ce facea parte din – haos. Pentru ca ne asteptam ca mereu lucrurile sa fie asa cum vrem noi sa fie, pentru ca nu dam sanse la nimic nou. Pentru ca suntem OBSEDATI de control. Pentru ca nu putem privi dintr-o alta perspectiva – nu ne putem controla emotiile – reactile – suntem lipsiti de control.
Pentru ca asa ne pustiim zi de zi, noi pe noi insine si nu numai. Pentru ca nu stim sa ne bucuram, de singurul lucru care ne-a mai ramas neatins de ratiunea sociala, singurul lucru pe care omul nu a reusit sa-l controleze pana acum. Pentru care nu exista o reteta – deci, pentru care nu exista un diagnostic. Pentru care – nu este necesara o reteta, prin urmare, nici un diagnostic. Pentru ca ne place sa traim ca si cand am stii mereu ce urmeaza – chiar si atunci cand avem dovezi clare ca de cele mai multe ori, nu putem controla nimic. Si zburam, si ne prabusim si ne intrebam de ce. Pentru că (punct). Pentru ca in sinea noastra, nu suntem decat niste mici haosuri. Fara definitie, fara control, fara certituine sau stabilitate. Doar aparente. Doar propriile minciuni – pe care le credem, pentru ca sunt ale noastre. Doar, alte haosuri. Doar noi. Doar haos.
