In ultima vreme, ma plang ca nu (prea) mai sunt ca inainte; s-au cam dus dracului multe lucruri. M-au ‘tampit’ oamenii mari, daca inainte din cele mai proaste rezolvari ale unei probleme o alegeam pe cea mai buna, acum ma stresez 3 ani inainte pentru ea, dupa care le iau pe toate cele mai proaste la rand, si tot una proasta aleg. (Am crescut mare! NO SHIT!). Ca asa fac… oamenii mari. S-a dus naibii si optimism, si tot. Deseori, simt ca nu risc suficient. Simt ca nu mai fac totul, unde ar trebui sa fac. Devin o creatura sociala, incet incet. Aberatii.
Imi amintesc de zambetul unei prietene (salutari S.), care, intr-o pauza de relaxare la un McD, mi-a spus o chestie fooarte foooarte interesanta, pe care o practicam si eu inainte, dar o uitasem:
“La ce sa ma plang si eu de problemele mele, cand o fac altii mult prea mult? De ce sa ii mai intristez si eu?”
Si desi discutia a fost mai lunga un pic, asta e esentialul. Cred ca de aia, de cele mai multe ori, am vazut-o zambind. Ca si in melodia lui Bob McFerrin cu Don’t Worry, Be happy… Cause when you worry / Your face will frown /And that will bring everybody down /So don’t worry, be happy (now)…
Si pana la urma, la ce util sa-ti planga altul de mila? Ce se rezolva? De ce sa te stresezi tu? Ce se rezolva? Niente…
Totusi, desi nu am pastrat prea multe lucruri bune din ceea ce eram candva, mi-a ramas o chestie buna in sange, dar care acum o explorez intr-un mod, relativ negativ. Si anume, atunci cand imi doresc sa obtin ceva… rastorn lumea cu fundul in sus, si obtin. Nu conteaza in ce mod. Nu conteaza cum. Conteaza sa fie.
Si in stilul asta, e incredibil cat de greu pot trece secundele uneori, sau cat de repede. Sau… cate se pot intampla intr-o secunda. Si atunci te mai intrebi, cum de se stinge un om intr-o secunda, pentru ca i-a cazut o caramida in cap? Ce sec.
Ce pierdere e atunci cand irosim timpul asteptand… sa ne treaca viata. Cand nu facem nimic. Cand ne plictisim. Cand nu stim sa dam lucrurilor, un sens. Nu conteaza ce faci, conteaza ca faci.
Intr-o ora, am reusit sa dezamagesc un om, sa fac pe alti 3 fericiti, sa stresez inca 2, sa imi rezolv o problema urgenta, si intr-un final sa-mi ating scopul… Lumea e a mea.
Cum ma simt dupa o astfel de experienta? Ca o blonda satisfacuta, stand pe canapea, si zicand… What a night…
I’m living my life.
