Dacă lucrurile bune nu vin la cei ce le aşteaptă? Adică, continui la nesfârşit să tot aştepţi sau ce? Doamne, fiecare aleargă acasă, de ce eu trebuie să mă îndrept cu totul şi cu totul în altă parte? Cum e posibil să te simţi izolat şi claustrofobic în acelaşi timp?
Poate asta e problema mea. Gândesc prea mult. Iisuse, toţi oamenii ăştia… probabil şi ei se gândesc la ceva. Dar la ce? Poate că aşteptările mele sunt prea mari. Ce am nevoie în momentul ăsta e să nu mai am nevoie de ce am nevoie – şi să trăiesc momentul. Asta e! Ar trebui să trăiesc momentul. Ar trebui? Ce naiba înseamnă asta? “Să trăieşti momentul”? Ca şi când aş putea să evit să nu-l trăiesc. Adică – îl trăiesc indiferent că vreau sau că nu. Respiră, respiră… e bine, sunt bine. Oh, fir-ar, iar e târziu. In fiecare zi – încă o zi mai aproape de ziua când n-o să mai trebuiască să fac asta vreodată.
Pingback: viitor – Adelinu, Addicted to Smiles