Impulsivitate sau nu, dar lucrurile neplanuite ies cel mai bine. Si nu sunt neplanuite doar pentru ca te trezesti la un moment dat si spui… “let’s do this…”, ci pentru ca dupa vestile dezamagitoare pe care le poti primi de la o persoana sau mai multe… simti nevoia sa te exteriorizezi, sa lasi totul deoparte, tastaturi, telefoane, mailuri and so on… si sa pleci, sa uiti, sa ierti… sa te consolezi, sa meditezi… sa te intrebi de ce. Sa te blestemi, pentru ca ai primit mult mai putin decat ai cerut, ca nu ai primit nici macar un sfert din ceea ce ai oferit, ca asteptai ca finalul sa fie altul… si nu cel pe care il ai in fata. Si peste toate astea, esti doar ‘unul’ dintre toti… un alt soldat cazut pentru sacrificii inutile, si nu mai poti schimba prea multe. Asa ca te mai intrebi inca odata de ce, si lasi raspunsul sa vina… la timpul lui; zambesti ca un copil mandru – ce pierde, si-ti spui… just fuck it, in the end… it doesn’t even matter.
Asa ca decizi, sa-ti iei timpul tau… si in ascunsa doza de nebunie pe care o pastrezi mereu pentru a te surprinde pe tine insati, cauti sa fugi in acel loc… unde te simti mai pur – decat in orice alt loc de pe lumea asta. Si cum nimic nu e greu – e vorba, doar de timp si dorinta. [...]
3 ore, de ganduri. 3 ore, in care te-ai intrebat de 300 de ori… de ce. Esti acolo, unde acum putin timp, iti doreai sa fii. Doar ca si ea e la fel de rece – poate chiar mai rece, dar sincera. In bataia puternica a vantului, iti descoperi capul, intinzi bratele… si iti intorci fata spre ea, ca sa te certe…
[...] si niciun val nu te iarta, si nici vantul nu vrea sa fie mai bland cu tine, probabil, pentru ca nu meriti. Simti fiecare strop sarat pe buzele tale si vantul care-ti flutura in disperare parul. Inchide ochii, acum e mai bine ca niciodata. Dedica-ti tie secunda aceea, in care sa te mai intrebi inca odata “De ce?”, deschide ochii, apoi inchide-i din nou – si uita de tot. Nu te gandi unde esti, de ce esti, cand esti si nici pentru ce… conteaza ca esti. Nu te gandi ce a fost, nu te gandi ce e, nu te gandi ce va fi. Nimeni nu a fost, nimeni nu e, si nimeni – nu va fi acolo. Esti doar tu, cu tine. Marea, “vindeca scrumul”…
Desi nu stie, ai un suflet. Si desi nu stie, ai iertat-o. 
Clipesti inca odata, si te indrepti grabit… catre acel loc de care fugeai acum cateva ore. Trebuie sa te intorci… acum, esti vindecat. Trebuie sa te intorci… esti pregatit. Trebuie sa te intorci… tu poti sa mai suporti, inca o dezamagire.
