3 Mai:
5AM. Cafeaua face minuni. Sunt treaz… de mai bine de 50 de ore. Ah, nu. Mint. Am dormit 3 ore ieri pe la pranz. Ma simt ca un robot. Nu am facut decat sa-mi tocesc neuronii pe “meleaguri straine”. Sunt in situatia in care, din cele mai proaste variante pe care le am, trebuie sa o aleg pe cea mai buna dintre cele proaste. Simt deja, ca ma intind peste limitele peste care pot sa trec, si totusi, nu ma opresc. Trec printr-o perioada de dezorganizare excesiva…
6 Mai:
Asta credeam acum 3 zile. Ca sunt mult prea dezorganizat ca sa pot sa gasesc o ordine (morala, nu logica) a lucrurilor. Acum, imi dau seama ca e vorba de apreciere. Dupa cum urmeaza, va ofer schema:
Nu, nu de cum ai aprecia tu ca ar trebui facute lucrurile, ci de aprecierea pe care o primesti din partea celorlalti vis-a-vis de lucrurile pe care le faci tu.
Si cum se intampla asta? Pai e simplu. Nimeresti (prin “noroc”) intr-un mediu de oameni, care n-au nimic in comun cu tine, sau daca au, sunt cu principiile morale la pamant, deci tot ce pot face, e direct sau indirect intr-o proportie mai mare, sa te traga si pe tine in jos. Partea proasta, e ca depinzi de ei intr-o oarecare masura. (spiritual sau material)
Ce se intampla in viitorul apropiat? Tu iti dai seama de modul cum stau lucrurile, dar cauti un punct comun, cel putin de final. Alegi unul favorabil celor care nu vad in tine ceea ce esti tu defapt cu speranta ca asteptand un final, mai au timp sa realizeze diferentele dintre ceea ce vor ei sa fii tu si ceea ce esti (si ca esti mai bun, prin ceea ce esti), iar in asteptarea acelui final, tu continui sa faci cum stii tu ca e mai bine.
Bon, si se ajunge la final. Dar, nu suntem multumiti. Pai de ce? Pentru ca lucrurile facute bine nu se pot aprecia intotdeauna instantaneu, iar vorbele nu-s niciodata suficiente.
Si iar, de ce nu se pot aprecia? Pentru ca sunt bune “si merg” (cum e normal de altfel). Si totusi, si solutiile proaste merg pentru moment.
Pai si atunci, unde e problema? Pai, vorbeam de dezorganizare(a timpului), adica cică l-am pierdut aiurea = nu am fost organizat. Si totusi, prin definitie, un lucru bine facut, ia timp. Un lucru prost dar care merge, se face usor.
Ok, si inca odata, unde e problema? Pai, se va alege lucrul prost facut pentru ca merge, aparent la fel de bine cu cel pe care tu l-ai facut bine, dar intr-un timp considerabil mai mare. Alegerea celui prost, evident, implica costuri mai putine.
Ok, tu ai picat de fraier. De ce nu incerci sa demonstrezi contrariul? Pai, precum 2 masini noi, una nemteasca si una turceasca, ambele vor merge la inceput. Diferenta e ca cea nemteasca va face 2.000.000km, iar cea turceasca cu mult mai putin.
Ok, dar de ce nu incerci sa explici asta?
Si aici vine partea cea mai dureroasa… n-am cui. 
Ce am prezentat eu, e ipotetic o situatie in care m-am aflat eu, ce mi-a mancat o multime de timp si par alb aproape degeaba din punct de vedere material, in raport cu timpul dedicat si 100% degeaba din punct de vedere moral, dar care se poate aplica aproape oricarui mediu colectiv, in raport cu oamenii care vor sa faca ceva, si (desi suna urat, trebuie sa o spun): n-au cu cine. Pacat ca prezentarea mea desi e generala, e facuta la un nivel mic. E suficient sa pomenesc cuvinte precum politica, invatamant, institutii publice, si deja devin sigur ca multi dintre voi ati experimentat macar odata cel putin un feeling similar. Sper ca totusi, la nivel mic, sa se incadreze in categoria “nu fa un bine celui ce nu merita” (fara sa evoc motivele evidente pentru care nu merita), si conform regulamentului meu de “ordine (!!!) interioara”, o greseala are voie sa se intample o singura data. Invatare de minte.
din categoria… “Save the best for last.“
Draga bre, virgula,
Dupa cum stii, virgula, traim in Romania.punct.
Apoi lumea asta e compusa din oameni cu interese.
Nu exista Utopialand asa cum o descrii tu decat in cazuri rarute si pentru putin timp. Sau doar in Germania.Austria.Franta.Anglia.Suedia
Cam atat.
CONCLUZIA
Cand puii tai mergem acolo?