Acum ceva timp, vorbeam cu cateva prietene despre un dar (ce zic eu, sta in spatele educatiei) pe care l-am primit, si anume, abilitatea/posibilitatea “self-creata” de a putea vedea lucruri, pe care altii nu le vad; si spunand asta, o dau oarecum intr-un aparent egocentrism pe care cei ce nu pot vedea “detalii”, mi l-ar arata cu degetul.
Si cand zic detalii, ma refer la minorele probleme, sau un straniu / slab / incredibil (nu in sensul bun) mod de a rezolva anumite lucruri, aparute ele fie spontan, fie nu. Si totusi, detaliile nu se reduc la modul de a rezolva probleme, ci si la lucrurile evident inferioare, ce ii fac fericiti pe anumiti indivizi. Si incerc sa concretizez toate astea intr-o fraza care pe cat e de frumoasa, pe atat e de cutremuratoare din punctul de vedere al unui om care poate vedea mai mult de atat: “oameni, care se multumesc cu putin.”
Aparent, toate chestiile astea normale pentru cei ce sunt fericiti cu putinul pe care (nu) il au, eu il pot rezuma intr-un singur cuvant (care nu e suficient insa): “mediocritate”.
Situatia asta, poate fi judecata din doua parti (judecata = aratata cu degetul, ca am vazut ca e la moda):
A. din punctul de vedere al celor carora li se expune in fata greseala pe care o fac (desi putini incearca sa-i scoata din lumea lor – dar tot respectul pentru cei ce o fac), care, majoritar cel putin, ar da de planeta cu cel care incearca sa-i sugereze ca orizonturile pot fi mai largi decat ceea ce vad ochii lui. (stim ca nu ochii sunt la mijloc, dar e doar o modalitate finuţă de exprimare). Si cand zic “orizonturi”, nu ma refer la interpretari materiale (cel putin nu strict), ci la mod de viata / de socializare / de organizare / de analiza / educatie proprie (daca exista), etc.
Desi am folosit cuvantul majoritar mai sus, am intalnit in situatia de fata 3 cazuri, pe care le prezint in ordinea frecventei lor, de la cele mai dese pana la cele mai rare. Ca o paranteza, multi au tendinta sa spuna ca de unde stim noi, cei “gifted” (care isi rezerva timp sa analizeze detaliile), ca diferentele pe care le sesizam noi, sunt considerabil mai bune; iar raspunsul e (si-l spun fara nicio rusine): Am trecut pe unde trec ceilalti – si nu, cel putin eu nu sar in sus din cauza asta… consider ca a-ti trai viata prea devreme si prea rapid nu-ti lasa timp / loc sa o savurezi precum ar trebui. Nu, nu e bine devreme, dar nici prea tarziu: sa te trezesti in fiecare dimineata si sa spui… “o sa am timp maine pentru lucrurile pe care trebuie sa le fac astazi…” – deci: asa nu.
Si pana la urma, nu e nici chiar asa rau sa faci lucrurile mai devreme decat “iti sopteste societatea” ca ar fi normal; (eu oricum consider ca limitele socitatatii noastre in ziua de astazi sunt duse la extrem); Deci, de ce mai devreme? Pentru ca intotdeauna iti va ramane timp sa perfectionezi alte lucruri, sau timp pentru tine… (care pentru multi dintre noi, devine din ce in ce mai rar).
Acum ca mi-am exprimat o mica parte (dar poate nici macar un sfert) din argumentele pe care le am la baza afirmatiilor facute mai sus, sa revenim la tipurile de persoane cu care te intalnesti, si se incadreaza in punctul A:
1. Persoanele carora incerci sa le spui ca ceea ce fac nu e tocmai ok, si incerci sa ii ajuti in acest sens… dar e ca si cand iti pierzi timpul degeaba, sau mai rau – regreti ca le-ai spus lucrurile astea. De ce? Reactia lor lasa de dorit; (nici nu e cazul sa furnizez detalii, sunt sigur ca toti am vazut multi trandafiri plini de spini…). Singura consolare pe care o gasesc in spatele milei pe care mi-o provoaca astfel de persoane, e ca avem nevoie de toate categoriile de oameni pe lume; altfel, lumea n-ar mai fi la locul ei: nu am mai avea grade de comparatie intre oameni. Si o spun sincer si fara vreo tendinta de superioritate, ca imi vine sa plang uneori, cand vad limitele pe care le au unii. Dar, vreau sa cred ca fiecare la un punct incearca sa schimbe ceva. Mult succes…
2. A doua categorie de persoane, pe care nu le intalnim nici rar, dar nici mult prea des (desi oarecum ma bucura asta), sunt persoanele carora le spui parerea ta sincera si iti exprimi modul in care ai putea ajuta la imbunatarirea situatiei (fie ea de orice fel), care, nu spun nimic… poate chiar nici nu mai vorbesc cu tine (bad, but not worst), dar la care timpul isi spune cuvantul, iar diferentele apar. Desi esti cel urât (verbul, nu adjectivul) de catre persoanele in cauza, asta devine un detaliu ce te intereseaza mult prea putin. Partea plina a paharului e zambetul ce ti-l lasa pe fata rezultatul actiunii tale. (articolul meu incepe sa-mi aminteasca putin de filmul The Shape of Things, desi acolo lucrurile sunt duse la extrem – cel putin finalul acestuia).
3. Si ultima categorie, cazurile cele mai rare, dar cele mai fericite – cand va bucurati cu totii de schimbari, iar cel (cei) in cauza iti zambesc pentru ca ii ajuti / esti alaturi de ei; sunt persoane care sunt deschise la lucruri noi, persoane care nu vad in schimbari doar lucruri rele, persoane dispuse mereu sa invete, persoane a caror universuri par limitate, dar sunt convinse ca intotdeauna este loc de mai bine. Tot timpul zambesc cand ma gandesc la persoane din viata mea, pe care le cunosc si sunt in situatia asta. Sunt persoane care in spatele tuturor defectelor, stiu sa aprecieze.
Sunt convins ca am lasat in urma cuvintelor mele o tenta de superioritate si perfectibilitate ce nu poate exista in societate, si sunt constient ca toti avem defecte, insa in acelasi timp, sunt la fel de convins ca desi nimeni nu poate fi perfect – macar putem tinde spre asta. Putem incerca. (Rise up, stop falling down). Sunt multumit de mine si ma bucur de fiecare data cand pot arata o alta forma a lucrurilor, si in acelasi timp, am incredere in convingerile mele ca sunt mai bune decat ceea ce vad; poate pot gresi uneori, dar de cele mai multe ori am trecut prin ceea ce-mi vad ochii, iar acum vad altfel diferite detalii, ce pot spune ca sunt considerabil mai bune. Oamenii sunt diferiti si multi sunt fericiti cu ceea ce au, dar asta nu e o consolare, mereu e loc de mai bine – pentru oricine. Eu personal, as fi multumit si as aprecia la randul meu incercarea unei alte persoane, de a-mi arata o solutie general mai buna in cazul unei anumite situatii (spun general, ca sa nu vorbim de exceptii), atata timp cat ar veni cu ea argumentata ca poate fi mai buna.
B. Iar acum, sa va povestesc despre ceilalti; oamenii de care eu personal, sunt multumit; Oameni care nu sunt grabiti atat de tare sa judece, precum sunt grabiti sa ajute. Oameni care au inteles ca un “know-how” trebuie sa se cuprinda intr-un anumit interval de solutii, dar sa nu se limiteze la acesta. Oamenii care sunt in stare sa-si depaseasca propriile limite si sa admita ca in niciun moment nu stiu totul despre, deci mereu pot fi mai buni. Oamenii care nu arunca mâţa in sacul altcuiva… care admit cand gresesc – si care nu fac aceeasi greseala a – 2 – a oara. Sunt o categorie de oameni, pe care, intr-un cateva cuvinte, ii iubesc.
Vreau sa cred in perfectiune, asa cum sunt dispus sa lupt pentru ea. Vreau sa cred ca ceea ce am scris eu mai sus este doar o clasificare generala, si nu tinde spre majoritar adevarat; Vreau sa cred ca toti suntem intr-un final o combinatie intre toate aceste clasificari, intrucat putem lasa cai de exprimare a tuturor sentimentelor si insusirilor, incepand de la orgoliu si terminand cu perfectionisti. (probabil, o combinatie intre toate astea ar fi mai buna decat oricare alta prezentata). Vreau sa cred ca putem fi mai buni, asa cum vreau si altii sa creada asta.
De asta suntem o societate, iar singuri, nu vom reusi niciodata nimic. “Impreuna” este cuvantul ce poate fi asezat dincolo de “mediocritate, sau mai rau…”. A te multumi cu putin, nu este intotdeauna cea mai buna solutie. (si o spun 100% bazat pe convingeri si cazuri reale). Ganditi-va ca cu cat puteti avea mai mult, cu atat puteti fi mai multumiti atat de ceilalti, cat si de voi insiva (nu va ganditi la lacomie acum, pentru ca nu vorbesc pe cazuri materiale). Modestia e principala calitate a celor care nu au altele … (si vorba unui prieten, uneori, ma uimesc eu pe mine de cate ori o repet…). Si inchei, la fel ca multe alte posturi: People, be better. You can. Yes you can!
