O vad in ceilalti, si daca recitesc posturi vechi, o vad si in mine. As putea spune ca-mi pare rau, si uneori poate chiar imi pare. O vad in ceilalti. Vad lucrurile dupa care si eu am plans candva, dupa vorbe si promisiuni, soapte dulci, amintiri si alte cele… O vad in ceilalti.
O vad. Suferinta. Vad oameni care au iubit, tinut si daruit tot ce au avut mai bun altor persoane… si acum plang dupa vorbele frumoase asternute dealungul timpului pe care minciuna, a stiut sa le zboare de pe linia realitatii. Si poate voi fi dispretuit si mai mult pentru ca spun asta… dar la urma urmei, e ceea ce am vazut eu intr-un final din toate cele “multe sute” de astfel de povesti. De ce as crede altceva?
Poate dealungul timpului am fost si de o parte, si de cealalta. Si cu ultimul gram de sinceritate care mi-a mai ramas pentru cei ce arunca cu vorbe frumoase, incerc sa inteleg de ce as face asta daca as fi in situatia lor, si tot nu gasesc un raspuns care sa se incadreze in limitele moralitatii, asa ca daca am facut-o vreodata – o sa bag capul in pamant, avand siguranta ca e singura data in care am gresit, deci – am invatat ceva din asta.
Si e ultimul gram de speranta pe care-l mai am pentru vanzatorii de vise. Ma consolez ca fiecare trebuie sa o pateasca cel putin odata, ca sa invete… (cred, sper). “Te iubesc… ” – asa ii spunea acum 2 luni. Iar acum, nu stiu daca mai stie cum o cheama. De ce as avea un pic de indulgenta?
Si trece timp, mult timp… rascolind, cautand, si blestemand… spunand ca ea a fost de vina. Ca ea a gresit. Si nu se mai vede pe sine. Cortina cade, si nu mai ramane nimic. O ultima speranta spre un ultim gram de personalitate… spulberat, dincolo de toate acele cuvinte ce faceau cercul complet…
Si nu te poti opri. Nu te mai vezi pe tine, si – nu-i mai vezi nici pe ceilalti. Tu nu te mai ai, de ce mai astepti sa te aiba ceilalti pe tine? Esti intrutotul a lui, dar esti a nimanui. Si toate mainile acelea intinse sa te ridice de jos pentru tine nu-s decat niste straini ce vor sa iti distruga ceea ce tu ai cladit in launtricul tau suflet…
…si realitatea e dincolo, si lumea nu se opreste in loc pentru suferinta ta… si timpul trece. Nu vezi asta si viata trece pe langa tine. Pierzi zile, nopti, saptamani… poate chiar ani, si parca totul e la fel. Niciunul nu-ti zambeste ca el si niciunul nu poate fi el. Si nu va fi. Dar e bine asa, pentru ca nu trebuie sa fie.
Pacat. Pacat ca depinde doar de tine, sa vezi ce era… si cine esti tu. Pacat ca depinde doar de tine, sa vezi ca rolurile… sunt defapt invers. Pacat ca nu vezi, ca unul iubeste mai mult, si altul mai putin. Pacat ca nu vezi, ca doar unul iubeste. Pacat ca nu poti sa vezi… care.
Si noptile trec. Acum, depinde doar de tine. O vad in ceilalti. O vad in tine…
