(hopefully!)
Astazi a fost o zi insorita, si pot sa spun ca am profitat de ea. Cam rar vezi zile insorite in septembrie(le meu…). Dupa ce m-a omorat gripa o saptamana incontinuu si-am stat numai in casa, coincidenta a facut ca astazi sa ma simt mai bine, si fiind si cald, am iesit la aer.
Cum bucuria, fie ea de orice fel, nu are farmec daca nu o impartasesti cu cineva, mi-am sunat cel mai bun prieten, sa iesim sa mai schimbam cateva vorbe. Hopefully, cu el nu vorbesc pe messenger. (thanks god). Nu pentru ca nu ar avea internet/or stuff like this, doar ca messenger-ul n-o sa se compare niciodata cu un cuvant spus fata in fata.
Avand deja o varsta trecuta de adolescenta, timpul nu ne mai permite ca odinioara sa ne intindem la cate o discutie nopti intregi, sorband din Sfanta Bere, asa ca am profitat de ocazie, am uitat de tehnologii, chestii materiale, clienti si alte cele, si am inceput sa depanam amintiri de “ce vremuri erau odata…”. Si despre ce pot vorbi 2 baieti atunci cand nu vorbesc despre meciul de aseara sau in cati cilindrii a mai scos VW-ul motoare… despre, fete, femei, fetite si alte chestii feminine cu ochi frumosi.
Si am inceput sa depanam amintiri despre vechile iubiri, fete de care ne-au placut in trecut si le regretam, fete care ne-au displacut din toate punctele de vedere (c’mon, exageram, nu chiar toate 
), fete pe care le-am dorit doar pe jumatate, si tot felul de chestii. Din pacate, sau din fericire, dupa ani in care te-ai tot intalnit cu astfel de lucruri, poti sa privesti diferit problemele si chestiile de alta data.
(incerc sa-mi dau seama cum sa exprim in cuvinte ceea ce urmeaza sa zic).
Trecand de la trecut la prezent, discutam despre o posibila “ţintă” a prietenului meu (toate fetele sunt ca niste caprioare, care, la un moment dat, trebuiesc “ademenite” in zona ta de prada, nu? ), care, in zilele precedente “a picat” testul principial (si nu principal) in ultimile zile. Desi am fost deacord cu el atunci cand mi-a povestit “despre rezultate”, am stat si am regandit rezultatele, incercand sa vin cu o “contestatie” (cati termeni…).
E drept ca fiecare avem gusturi si de cele mai multe ori acestea nu se discuta, principii si alte cele, dar tind eu sa cred ca e usor sa dam ”discard” unei persoane ce e proponderal noua in viata noastra; si cred ca oamenii fac asta cu mare usurinta, nu au rabdare sa se opreasca o clipa sa incerce sa regandeasca o anumita problema, iar atunci luam decizii pe moment, care, nu sunt intocmai / intotdeauna cele mai bune. Chestia asta se poate aplica, zic eu, la nivel general, nu doar “in domeniul asta” putem face astfel de greseli. Si de aici, problema se imparte in 3 cazuri; cazul 1, cand consideram ca intradevar decizia luata in momentul ala e cea mai buna si nu mai stam sa reflectam asupra problemei (un caz cu parti bune si rele in acelasi timp, dar de cele mai multe ori, mai multe rele), cazul 2, cand regandim problema si intradevar ne dam seama ca decizia luata in acel moment a fost cea mai buna (bravo celor ce reusesc sa faca asta foarte des), si cazul 3 (zic eu, cel mai tragic dintre ele) cand stam sa reflectam asupra deciziei luata, si ne dam seama ca nu a fost chiar cea mai buna decizie, si ca existau alternative mai bune.
Nu o sa stau acum sa dezbat primele 2 cazuri, in schimb am sa insist un pic pe cel de-al 3-lea. Oamenii sunt diferiti (aici vroiam sa ajung). Pacat ca putini realizeaza asta, iar cei ce o realizeaza, sunt proponderent negativisti, deci nu vad acest lucru neaparat ca fiind un lucru tocmai bun. Aproape intotdeauna incercam sa definim lumea prin imperfectiune, vedem orice ceea ce se numeste ‘diferit’, ca fiind imperfect; nu descriem aproape niciodata ceva diferit prin a scoate in evidenta partile bune, mereu ne folosim de ceea ce noua nu ne convine; (trag concluzia asta, privind oamenii din jurul meu). Mai exista totusi si acea minoritate, aparent mica si neinseamnata, care, zic eu, reusesc sa se bucure de asta; si anume, daca am fii toti la fel, de ce am mai exista? Ar fi totul plictisitor si fara viata, si nimic, nimic nou atunci cand te trezesti dimineata. Fiecare ar fii la fel,desi poate pe o parte am fi multumiti ca celalalt nu e mai prejos sau mai presus de noi; oricum, descrierea pe care am facut-o e utopia pe care vor s-o creada sau si o vad “orbii” din jurul nostru. Pana la urma, asta face si diferenta, nu? Cei mai buni nu ar mai fi cei mai buni; la fel pot spune si despre partea opusa frazei anterioare; (sa fim gentili in exprimare totusi). Ma rog, totusi nu astea sunt limitele in care traim (ce mai buni, si cei mai putini buni), ci axa sentimentelor e x-directionala, un intreg spectru as putea spune. ***(in filmul Donnie Darko era o scena in care acest lucru era descris in detaliu, va invit sa-l vizionati).
Revenind la ceea ce dezbateam, testul pe care il picase respectiva fata, avea la baza modul de exprimare a… multumirii si “entertaiment”-ul fata de un anume lucru, caruia lui A., i s-au parut putin a fi un pic deplasate, aplicandu-i stampila imediat. (discard!). Tind sa cred ca ne grabim (noi, oamenii in general) in a trage concluzie in privinta persoanelor noi din viata noastra; e un pic nefondat sa facem asta, e impropriu sa etichetam persoane ce le cunoastem de o zi, ca si cand le-am cunoaste de o viata. (poate atunci, poti trage concluzii, si totusi – nici atunci; o persoana poate ascunde intotdeauna ceva nou, ce te poate surprinde).
Desi cred ca realizez greseala asta cam tarziu si poate am mai facut-o si eu in trecut, e bine sa ridicam un semn de excalmare pe viitor, si sa ne permitem sa avem dubii in astfel de situatii, pentru ca, s-ar putea sa pierdem. In fiecare zi, putem invata ceva nou, fiecare zi, poate fi altfel. ***(un clip dragut despre asta). Niciodata o amprenta nu e o certitudine.
Toate peste toate, a fost o intreaga seara de discutii interesante pe tema asta cu respectivul prieten, lasandu-i pana la urma impresia ca s-a grabit in decizii. (ppl, don’t do this very often!). Partea buna din toata povestea asta, e ca nu i-a spus ceea ce a gandit pe moment, si a fost un gentleman pana la capat, deci – un lucru ce lasa intotdeauna o portita deschisa.
Tragand concluzii (sper ca situatia de fata ne-o permite), diferit, nu e intotdeuana (daca nu cumva niciodata) gresit. Diferit, poate fi intotdeuana ceva nou. Diferit, poate fi intotdeauna ceva interesant. Diferit, poate fi… poate chiar mai bun decat miile de certitudini ce poate le avem in minte, si nu numai. Oamenii sunt diferiti, si cred ca ar trebui sa invatam sa ne bucuram mai mult de asta. Lumea in care traim ne ofera diversitate, poate chiar trecand dintr-o extrema in alta, dar cu siguranta e mai bine asa. Viata trebuie traita, avand de cele mai multe ori ceva nou, diferit… si poate, deosebit. Problema nu e intotdeauna la celalat, problema poate fi la noi. Asta imi sugereaza ca ar trebui sa ne educam noi pe noi insine, modul cum privim lucrurile de cele mai multe ori;
Totul… e diferit. E altfel. E diferit. Si toate peste toate, la urma urmei… e ceea ce noi definim ca fiind: totul… 
