Observ ca in ultima vreme incep sa devin din ce in ce mai organizat, ceea ce sper eu ca nu e decat un lucru bun. Nu spun ca inainte nu as fi fost organizat EU cu MINE, ci nu as fi fost organizat in concordanta cu celelalte lucruri care urmau sa se intample; practic, atunci cand mi se expunea o anumita situatie, in gandul meu stiam cam care ar fi finalul ei intr-o proportie de 75%, dar mai era un 25% care putea schimba situatia, pe care de altfel, ma si bazam de cele mai multe ori;
Cred ca in practica, se numeste „a nu stii exact ce vrei” sau „a fi nehotarat”; Lucrul asta are pe de o parte parti bune si interesante chiar, si pe de cealalta parte ofera o nesiguranta celor ce vor sa stie un lucru cert (a se citi: in principiu). Depinde unde il aplici.
Probabil e impropriu sa spun ca am devenit mai organizat, ci as putea spune – am devenit mai hotarat, mai sigur pe sine; practic, cred ca usor usor inertia vietii ma arunca dintr-o situatie intr-alta, care-mi ofera posibiltiatea de a stii unde e cazul sa apreciez cu „marja de eroare” (a se citi, marja interesanta 
) sau… o apreciere decisiva de la inceput.
Cam lunga introducerea, asa ca trecem la fapte. Dupa cateva luni de zile de noi „experimente” si „experiente”, am cam incheiat socotelile cu Bucurestiul pe partea afacerilor. M-am retras in Brasovul meu frumos si mult iubit, pentru „perioada de gandire”. Am invatat multe lucruri intesante si foarte interesante, si in acelasi timp si foarte utile in ultima vreme. Am acumulat constiinte dar si lovituri noi, care nu m-au facut decat sa invat cum trebuie sa stergi praful de pe tine mai bine, atunci cand cazatura e extrema. Am invatat cum sa iti deschizi singur oportunitati noi, si am invatat ca daca vrei (!!!) nu ai cum sa nu reusesti in orice ti-ai propune. Lumea e a ta.
In cateva cuvinte, am invatat sa fiu mai bun!
Dupa cum spuneam, m-am retras in micul meu oras, unde am avut timp de meditatie; am pus raul si binele in balanta, am comparat ce am avut, ce am, si ce as putea avea, am comparat lucrurile care ar putea fii ceva nou, cu celelalte lucruri care mi-au „traversat” sinele dealungul timpului.
Concluzia: am 21 de ani, lumea e a mea!
Pot fi oriunde, oricand, oricum… trebuie doar sa-mi doresc!
Miami, pe curand…
