nimic nu se pierde, totul se transformă.

Publicat în 8 noiembrie 2011 de Adelinu

În viaţă se spune că primeşti ceea ce oferi. Că există un oarecare echilibru al lucrurilor. Şi deşi mi s-a întâmplat şi mie de câteva ori să primesc aproape acelaşi lucru pe care l-am oferit (într-un mod pragmatic, dar mă rog, astea-s detalii…), încă nu cred ceea ce se spune. Mi-am luat-o în freză la fel de original pe cum am dat-o şi eu cândva. Finuţ, foarte finuţ şi în cel mai elegant mod. Fără să-mi dau seama de asta decât atunci când deja era mult prea târziu, când toată sceneta în care am jucat ca un demn actor, se terminase deja. Şi după cum ziceam, după părerea mea, nu ţine de acest echilibru, ci de cum ştii să-ţi joci rolul mai degrabă.

Din circuitul energiei în natură, se spune că nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Şi foarte bine zis. Cine crede că un anume lucru se transformă într-un alt lucru sub o formă similară, se poate înşela amarnic. Cine are prea mult timp şi stă să analizeze detalii, s-ar putea să aibă mult mai mult de pierdut decât un om care ia lucrurile aşa cum sunt ele. Sau cel puţin asta cred astăzi, după numeroase experienţe care m-au schimbat din omul bun ce eram cândva, că aşa m-a învăţat/educat mama, în omul ce nu vede decât dividente şi procente, în majoritatea lucrurilor din viaţă. Pe principiul: cred doar ceea ce văd, şi ceea ce e palpabil. Rezumând, “nimic nu se pierde, ci totul se transformă“. Deci e un cu totul altceva, cu o altă formă.

Credeam că “mirificul” Bucureşti m-a învăţat suficiente lucruri astfel încât să-mi permit să fiu indiferent, intangibil, nepăsător, ba chiar fără regrete în diversele situaţii în care am fost implicat, fie într-un mod direct sau indirect. Pleci “de acasă” ca om bun fiind, şi pe drum îţi dai seama că în jungla societăţii de astăzi, dacă eşti bun… da – eşti cam prost. Sau eşti luat de prost. Nu neapărat în sensul propriu, ci suficient încât să fii călcat în picioare cu prima ocazie, sau să primeşti şuturi când eşti la pământ deja. Şi atunci, îţi dai seama că încă nu eşti un om suficient de nesimţit şi nenorocit, şi că trebuie să mai lucrezi la asta.

Că tot circula o sintagmă pe Facebook: “Before sex, you help eachother get naked. After sex, you only dress yourself. Moral of the story; in life, no one helps you once you’re fucked.”, păi să ştiţi că exact aşa e. Şi atunci stau şi mă gândesc, că prost trebuie să fii, să te întorci să-ţi remediezi greşelile din trecut. De aproape orice natură ar fi ele. Prima impresie de cele mai multe ori rămâne şi ultima, indiferent de situaţie. Fie ea despre orice ar fi. Rar vezi oameni care au răbdarea unei a-2-a şanse. Deci după cum gândeam şi acum ceva timp în urmă, dacă vrei să-ţi ruinezi viitorul, n-ai decât să te întorci în trecut. Sub orice formă. Cel la care te vei întoarce nu va fii decât mândru de el şi nu te va privi altfel decât de sus: sub forma, ia uite – tot la mine s-a întors. Aşa că dacă ei îţi permit să te dea dracului cu prima ocazie în care tu ai mierlit-o, prost eşti tu – cel care vei încerca să mai remediezi ceva din toată povestea. Poate pentru tine e o încercare de a mai aduce înapoi ceva ce era bun cândva, pentru ei nu va fi decât ceva similar în a răscoli în coşul de gunoi.

…pe scurt, e ca omul şi durerea. Ce-i ucis, ucis rămâne. Aşa că nu-ţi mai pierde timpul încercând să reînvii sentimentul de altă dată, că am zis bine – e doar pierdere de timp. Nu degeaba i se zice trecut şi nu degeaba nu se mai întoarce. Nu sta să încerci ce nimeni n-a reuşit vreodată. Nu îţi zic să uiţi, ci îţi cer să-ţi spui tu ţie: “fuck it!” şi să mergi mai departe. Mai sunt atâţia oameni de cunoscut şi atâtea lucruri de făcut…

Publicat în Smiles | Lasă un comentariu

Ce faci atunci când toate visele ţi s-au împlinit? (Versiunea 2).

Publicat în 6 noiembrie 2011 de Adelinu

“…te concentrezi atât de mult pe ceea ce vrei să faci, pe scopul tău, pe acel ceva ce vrei să-l atingi, încât uiţi să vezi ce mai ai în jurul tău, iar după mult mult sacrificiu şi după mult timp, o să ajungi să-ţi îndeplineşti ceea ce ai plănuit şi desăvârşit de atâta timp, încât o să ţi se pară un lucru atât de banal şi de normal faptul că ceea ce ţi-ai propus, a devenit realitate, şi n-o să mai fie nimic extraordinar nici pentru tine – nici pentru nimeni. Şi o să te uiţi în urmă şi n-o să vezi pe nimeni şi nimic, iar în prezentul tău s-ar putea să nu fii decât tu cu scopul tău împlinit, şi nimeni altcineva care să se bucure lângă tine. Păi şi să vezi atunci tristeţe, incomparabilă cu zilele în care nici tu nu-ţi dădeai seama că sacrifici poate, tocmai ceea ce conta mai mult, aşteptând cu nerăbdare ceva ce astăzi nu e decât ceva banal – ceva de care nici tu nu eşti sigur că e ceea ce ar fi trebuit sau îţi doreşti de fapt. Şi uite cât ai pierdut. Şi cât timp ai pierdut. Da, timpul se pierde. Chiar şi aşteptând şi amânând. E timp. Şi nu se mai întoarce…”

to be continued.

Publicat în Smiles | Lasă un comentariu

Despre cum relaţiile serioase, o sug.

Publicat în 21 septembrie 2011 de Adelinu

Ştiu că nu este o exprimare tocmai plastică, dar nu am găsit una care să descrie mai bine ceea ce gândesc, ceea ce simt. Ştiu că asta vine ca dintr-un colţ extremist în comparaţie cu ceea ce gândeam acum o perioadă de timp, dar ăsta sunt astăzi. Astăzi. E ceea ce văd, ceea ce observ, ceea ce realizez. Sau asta gândesc astăzi şi în ultima vreme. Acuzaţi-mă, judecaţi-mă, injuraţi-mă chiar. E dreptul vostru să o faceţi, într-un mod pripit sau nu – există un liberul arbitru pentru toţi. O prietenă spunea zilele trecute că e incredibilă capacitatea unui om de a se schimba într-o anumită perioadă de timp, urmat de un ” :| “. Am ţinut morţiş să completez că ăsta nu e un lucru neaparat rău. Şi aşa e – nu e un lucru neapărat rău, ba din contră.

Nu ştiu exact în ce poziţie mă aflu, nu-mi ştiu cu foarte mare exactitate părerea personală vis-a-vis de relaţii serioase, dar cred că înclin spre un “Nu!” d-ăla afirmat şi pornit. Pentru cei care cred că am doar o stare proastă şi gândesc lucrul ăsta doar acum pe moment, ţin să menţionez că m-am gândit de vreo ‘nşpe ori înainte să afirm asta într-un mod public, deci e o părere generală.

De unde vine toată semi-concluzia asta? Poate mulţi din cei ce vor citi articolul ăsta, vor crede că în urma unei experienţe personale destul de neplăcută pe acest plan. Ei bine, nu. Nu prea am rămas cu gusturi prea amare în urma “chestiilor serioase” pe care le-am trăit, deşi nici din coadă nu pot să dau, că dacă e să luam lucrurile dintr-o bucată, dintr-un motiv sau altul toate s-au încheiat. Nu mai contează a cui a fost vina şi cine e vinovat pentru asta. În fond, vorbim de trecut. Mare parte din “concluzia vieţii mele”, vine din manifesturile publice a diverşi oameni pe care i-am văzut lăudându-şi iubirea reciprocă sus şi tare într-un mod general public, şi nu numai, urmat de un “BUFFF!!!” în cealaltă extremă. Nu drăguţ. Am întâlnit 2 cazuri, ambele triste, dar unul mai trist ca celalalt, după părerea mea.

Primul caz, toate lucrurile bune, sunt bune la început. Cu greu o relaţie scapă de sindromul ăsta, iar cele care scapă, se anunţă a fii promiţătoare şi de lungă durată. Cei 2 sunt fericiţi la început, cu multe două puncte ics şi două puncte steluţă peste tot şi cu orice ocazie întâlnită, mesaje peste mesaje şi cuvinte adorabile… ca să-ţi dai seama peste puţin timp, că nimic din ce era la început, nu mai e. Vorba cuiva, “când flacăra e mare, se stinge repede.” Păi şi să vezi că aşa e. Ăsta e cazul fericit dintre cele triste. [Eşantion de studiu: 17 - 21 ani]

Al-2-lea caz, după părerea mea, nu numai că este mult, mult, mult mai trist, da’ e şi ăla în care ţi-ai da cu pumnii în cap, şi să-ţi bagi ceva în ea viaţă. Picioarele, ca să ţinem o atitudine decentă totuşi. Acum, depinde din ce colţ al ringului vii. Am observat că oamenii care stau foarte mult timp împreună (gen, 3-5 ani), iar relaţia lor nu se concretizează în nimic… ajung din păcate, să se despartă. Acum – putem invoca destule motive, putem arăta cu degetul pe unul şi pe altul, ca şi când – ar mai conta. Nu mai contează. Urmează luni de suferinţă pentru ambii în cazurile fericite, sau doar pentru unul singur, în cazurile nefericite. Nu ştiu dacă are rost să caut să explic detalii, că da, cu siguranţă există particularităţi în fiecare situaţie, dar parcă-s degeaba, atunci când rezultatul e acelasi.

Şi în fond, parcă până acum aş fi judecat şi arătat cu degetul pe cei ce după ani îşi dau seama că vor altceva, că au nevoie să ducă lucrurile la un alt nivel. De la epica glumă: “iubitule, nu mai eşti bărbatul de care m-am îndrăgostit… adio.” până la fapte cu adevărat reale, nu mai sunt decât câţiva paşi. Cineva zicea că orice glumă are o doză de adevăr. E crud şi trist, dar parcă-n zilele noastre chestia asta devine din ce în ce mai răspândită şi cât se poate de reală. Nici nu ştiu în grădina cui să arunc vina. Societatea e de aşa natură, oamenii nu mai rezistă tentaţiilor, sau – explicabil – vorba unei prietene – te saturi să tot mănânci ciocolată cu alune în fiecare zi – astăzi vrei ciocolată cu lapte. Vrei altceva. Vrei ceva nou. Nici nu ştiu, nu încerc să aflu şi nu încerc să scuz pe nimeni. Probabil unii ştiu să devină doar parteneri, nu şi prieteni… şi de acolo dorinţe aparent inexplicabile.

Eşantion de studiu: 21-25 ani; Vârstele menţionate sunt relative. De ce tot dau eşantioane de studii şi exemplific? Pentru că am făcut 4 pariuri pe “domeniul ăsta”, în privinţa a 4 cupluri, 3 de “mare durată” şi unul de tip “flacără mare”, şi le-am câştigat pe toate cele 4, în perioadele menţionate. Suna sadic, ştiu, să pui pariu pe “în cât timp se despart 2.”, cu menţiunea că nu am făcut-o din vreo satisfacţie proprie întrucât nu am avut un contact direct cu niciunii din ei (şi şi să fi avut, nu era cazul), ci doar am vrut să-mi confirm ipoteza asta. E tristă, ştiu. Aş mai avea încă vreo 2 astfel de pariuri de pus, însă nu mai am cu cine. Trist, da’ şi persoana în cauză s-a convins.

Măcar să fim conştienţi de lucrurile astea, să nu ne trezim că ne ia prin surprindere. În fond, eu unul nu mai cred în aşa-zisa pură iubire şi exclusivistă. E ilogic. Cred că atâta timp cât încă suntem tineri şi nu se apropie vreo vârstă de “înfiinţat” familii, copii şi altele, ar trebui să ne bucurăm pe cât de mult de ce avem astăzi şi cam atât. Niciodată nu vom ştii dacă mâine va fi la fel. Şi poate unii m-ar înjura acum pentru că din perspectiva lor vorbesc aiurea şi nu am dreptate. Pentru toţi aceia, îmi doresc din tot sufletul să nu mă înjuraţi mai încolo – exact din colţul opus al perspectivei curente.

E singura chestie care-mi mai trece prin cap în momentul ăsta: bucuraţi-vă de ce aveţi astăzi, şi nu vă faceţi planuri pentru ce va fi mâine. Niciodată nu ştii când “poate nu va mai fii la fel…”. Există atâtea lucruri frumoase de făcut în tot acest timp, încât orice părere de rău pentru ce a fost, nu e decât pirdere de timp. Şi nu spun nimănui să lase amintirile deoparte, căci ele sunt practic ceea ce rămân, lucrurile pentru care vei zâmbi când îţi vei aminti, dar atât. Nu trăi din ele, că n-are niciun sens. Mai sunt un milion de motive pentru care chiar merită să trăieşti cu sau fără acel cineva care poate ţi-a marcat existenţa. E timpul să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. O să fii în pielea mea, şi-o să înţelegi.

O să mă înţelegi atât de bine…

Publicat în Smiles | Etichete , , , , , , , | 9 comentarii

perspective. atunci și acum.

Publicat în 21 iulie 2011 de Adelinu

Pe parcursul anilor am adunat în micul meu carnețel mai multe citate care mi-au plăcut și/sau pe care le-am scris chiar eu. Citate, versuri, și alte cele. Aseară, după o discuție mai “deep” cu o persoană ce a reușit să mă surprindă plăcut într-o anumită perioadă de timp, am trecut în cealaltă extremă, și am sfârșit amintindu-mi un citat ce mi-a plăcut enorm și-mi mai place și-n ziua de astăzi, și-l consider atât de “fair-play” din aproape toate perspectivele: “Never worry about people from your past, there is a reason for why they never made it to your present.” Și atât. După citate, mi-am amintit că sunt nedormit din nou de vreo 48 de ore (nu că ar fi ceva nou), și că mâine mă așteaptă o zi groaznică. (nu o zi groaznică obișnuită, ci una în care am nevoie de mult noroc să ies cu bine/cum vreau eu să ies). Ca atare, am început să mă gândesc în acel moment, ce valoare au citatele respective pe care le consideri deștepte/inteligente doar pentru că cineva le-a spus într-un anume moment, la viața cotidiană pe care noi o ducem zi de zi?

Și am început să iau la rând fiecare citat pe care l-am notat, și să-l analizez. Și încep:

  • “no matter how much you desire a thing which you don’t have it for the moment… have a little patience, you will have it one day.” – cu alte cuvinte dacă nu-ți ies toate lucrurile astăzi așa cum ar trebui, sau dacă ai văzut mașina aia dar nu ai suficient de mulți bani să ți-o cumperi, să ai răbdare, că într-o zi tot va fi a ta. Dar oare, mai au aceeasi valoare lucrurile pe care ți le dorești astăzi, dar le ai mâine? Te mai consolează? Cred că-i prea vast domeniul de aplicare, așa că mă retrag.
  • “All truth passes through three stages. First, it is ridiculed. Second, it is violently opposed. Third, it is accepted as being self-evident.” Arthur Schopenhauer (1788 – 1860) – Ok. Prima oară iți place de el, dar nu accepți. Apoi, începi să nu accepți deloc, deși încă-ți place. Când o gândești a-3-a oară, e evident că-ți place. Relevanța la viața de zi cu zi? Consider că fiecare are nevoie de mai mult exercițiu în luarea unor decizii rapide și bune, ca să nu mai ajungem în cele 3 faze (sau mai multe).
  • “Tot ce se intampla o data, poate sa nu se mai intample niciodata. Dar tot ce se intampla de doua ori, se va intampla si a treia oara.” – pe scurt urâtă, dar de cele mai multe ori, a dracului de adevărată.
  • “Avem vise mari, spulberate de masini si internet, ganduri pentru care nu mai putem clipi, pentru ca am crescut, nu mai putem fii copii, suntem oameni mari prin definitie… nu mai putem rosii,suntem prea seriosi in intensitatea noastra falsa de a trai, ne grabim nicaieri, pentru a ajunge,niciunde…. (10.10.2009).” – asta gândeam acum vreo 2 ani. Ce tâmpenie. Trăim în societatea în care trăim, și trebuie să ne adaptăm, căci asta ne e viața aici. Probleme existențiale.
  • “La sfarsit totul se termina cu bine, iar daca nu e bine acum inseamna ca nu s-a terminat inca! (4.10.2009)” – asta obișnuia să mi-o zică o prietenă, în legătură cu o fostă relație. Între timp am ajuns la concluzia că oamenii vin și pleacă din viața ta, și că trebuie să accepți asta și să renunți la a te mai întreba daca, de ce și alte cele. Ăștia-s oamenii în jurul cărora trăim și trebuie să-i luăm ca atare. Am vrea să spunem că avem de ales, dar cred că mai degrabă culegem.
  • “Forget the past, and use your pain…” – bună, bună și foarte bună asta. Să lași naibii ce-a fost ieri, și să te folosești de durerea ce-o simți astăzi, ca să poți să reușești mâine. Durerea să fie cea care să te ambiționeze. Să nu stai să plângi în pumni că ți sa întâmplat, ci să te scuturi de praf și să mergi înainte mai puternic decât erai înainte.
  • “Enjoy Life, Choose Perfect.” – poate nu întotdeauna ne permitem să facem asta, dar e bine ca în cele mai multe dăți să o facem. Vorba unei prietene, să ne mulțumim doar cu ce-i mai bun. Că o viață avem.
  • “nothing good comes easily!” – baby, this is true! unii au noroc, dar în general se aplică asta oriunde și oricând.
  • “Beginnings are scary.Endings are usually sad but it’s the middle that counts the most.” – nimic nou sub soare. Însă de foarte multe ori, contează și sfârșitul. (ca să vezi cum își schimba omul perspectiva pe zi ce trece.)
  • “ai dreptul sa ai totul, doar in momentul in care iti asumi riscul ca poti avea totul – sau nimic… (echivalent la a sta cu capul sus, chiar si atunci cand ai pierdut tot pentru ce ai riscat…)” – obișnuiam să cred că nu există căi de mijloc, de cele mai multe ori numite și compromisuri. Nici în ziua de azi nu prea le fac și o văd asta zi de zi și poate uneori mi se și reproșează că vreau totul sau nimic. În prezent, sunt de părere că există căi de mijloc, dar de cele mai multe ori duc la nimic.
  • “I may not have gone where I intended to go, but I think I have ended up where I needed to be.” – pfff, this is me, this is me !!! M-am mutat într-un alt oraș cu totul și cu totul pentru alte motive decât cele pentru care mă aflu în prezent. (și asta-i o particularitate, citatul ăsta are multe părți frumoase în el). Oricum, pe scurt e echivalentul la…
  • “I’m in the right place, for the wrong reasons.” – paradox mai plăcut de atât nu cred că există. Utopie pe pâine, devenită realitate. (știu, știu că lucrurile astea se bat cap în cap).
  • “Nothing has changed but everything is different.” – copilării existențiale. Să mă contrazică cineva.
  • “să te aştepţi la orice de la oricine, şi poate uneori, vei avea (şi) surprize plăcute. uneori.” – aici e cu schepsis. Orice om din viața ta, pleacă de la prezumția de nevinovăție. După care îți faci o părere despre el. Și da, am întâlnit cazuri în existența mea în care oameni de la care nu mă așteptam să facă anumite lucruri (bune), le-au făcut. Și da, să vezi atunci cum se simte. Și cum îți răstoarnă lumea cu susul în jos. Parcă nu poți tu să-ți adaptezi părerea vis-a-vis de cea veche.
  • “Cine a vazut speranta, nu o mai uita. O cauta sub toate cerurile si printre toti oamenii. Si viseaza ca intr-o zi o va intalni din nou, nu stie unde, poate intre ai sai.” – Citatul ăsta, l-aș putea echivala într-un mod superficial cu “după ce ai condus un mercedes, nu te mai sui într-un trabant”. Superficial. Pe de cealaltă parte, extrema citatului anterior – toți oamenii răniți și doborâți la pământ, se întorc acasă… printre ai săi. Pentru că acolo e bine, acolo e speranță spre zâmbete fără alte așteptări în schimb, acolo e… acasă.
  • “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win. | [eleganţă în atitudine]“ – cred că ăsta-i traseul pe care majoritatea oamenilor de succes l-au parcurs în viață. Cu siguranță e bine să știi mereu în care din cele 4 stadii te afli. Și da, asta e eleganță în atitudine. Să accepți și să exiști tot timpul în acel lanț.
  • “if this were a movie, it would end diffrently. but it’s life.” – așa e. Dacă ar fi fost un film, mâine ai fi câștigat la loto și ai scăpa de toate grijile din pricina cărora ești treaz la ora asta. (varianta financiara). Dacă ar fi fost un film, te-ar fi sunat cei de la Harward și ți-ar fi spus că a existat o eroare la repartizarea candidaților, și de fapt tu ești admis și nu respins. (varianta profesională). Și dacă ar fi fost un film, ea/el s-ar fi întors la tine și ți-ar fi spus că de fapt tu ești omul pe care l-a iubit toată viața, și că a mințit atunci când ți-a spus că nu te iubește/are pe altul/bullshit. Dar, nu vă culcați pe o ureche seara. N-o să câștigați la loto. (sau poate? Să lăsăm și o consolare a celor ce trăiesc în iluzii. Știu, sunt rău). Pe scurt, adevăr grăiește citatul ăsta.
  • “a bird and a fish may fall in love. but where will they live?” Pentru cei ce caută răspunsuri la întrebarea asta, dacă se vrea, peștele poate sta la suprafață, iar pasărea îi poate livra câte o râmă. Cu alte cuvinte, dacă se vrea, se poate. Punct. Întrebarea e dacă se merită. (da, cred că și dragostea are un preț. nu neapărat unul material).
  • “things simply happen, and as we cannot anticipate them, we cannot stop them from happening. so things just happen. as much as annoying it seems to be, as simple it is.” – asta îmi amintește de o vecină care e cu sticla la gură zi de zi deși e cu sănătatea la pământ și doctorii i-au făcut tot felul de implanturi pe cord ca să mai poată trăi, și bea de se rupe fără să-i pese, și aia mai trăiește încă 20 de ani și pe mine mă calcă unu’ pe trecerea de pietoni. (asta-i varianta hardcore). Varianta soft: când mergi la o nuntă și ți se rupe un toc, sau te trăznește un idiot în trafic și după aia tre’ să-ți pierzi timpul prin service-uri, cu șpăgi și bani cheltuiți, să nu te mai enervezi. Puiuții mei, ce e să se întâmple, se întâmplă. Enervatul e useless. Știu, știu, ar fi fost fain dacă mama omida ar fi existat pe bune. Dar, nu.
  • “Joaca si ultima carte, nimeni n-a zburat vreodata fara, a incerca macar… / Usa se deschide numai daca bati in ea…” – acesta e un vers dintr-o melodie cunoscută de mulți. Cred că nu mai are nevoie de explicații suplimentare, e pe cât se poate de adevărat. Până nu încerci, nu știi rezultatul fie el final.
  • “Nu poti sa condamni pe nimeni pentru ceea ce simte pentru cineva, indiferent cine ar fi acea persoana!” – dacă nu mă înșel, Daniel Goleman a scris o carte numită “Inteligență emoțională”. Ce spune citatul de mai sus, nu mi se mai pare viabil mai ales după numeroasele experiențe simțitele pe propria piele. Am văzut oameni care pur și simplu nu pot să renunțe la cineva chit că au trecut ani de zile sau persoana în cauză îi ignoră în repetate rânduri, sau mai mult de atât, se poartă într-un mod jenibil (jenant+penibil). Cred că și în dragoste, trebuie să înveți să iubești cu cap, sau ceva mai bun de atât ca să nu te limitezi – să nu-ți pierzi capul. Să nu-ți scape pământul de sub picioare la modul general. Ca să te mai ai măcar tu pe tine, atunci când el/ea te lasă, iar toți prietenii tăi te-au/i-ai lăsat tu cu mult timp înainte. Așa că da, o să-mi permit să arăt cu degetul spre acela ce-și bea paharele prin cafenele plângând după iubirea mult așteptată și pierdută. Postura de victimă nu face decât să te degradeze mai tare. Unde vă e demnitatea de sine oameni buni?
  • “Visez ceea ce pot realiza! iar cand devine realitate… e un vis implinit!” – ăsta e principiul după care trăiesc. Și lucrul ce-mi confera satisfacția, atunci când mai bifez o hârtiuță pe dulap.
  • “Vinovat este cel care poate schimba lucrurile in bine. Vinovat este atata vreme cat nu o face.” – asta e cu schepsis (iar). Chestia asta ar fi valabilă într-o societate ideală în care toată lumea ajută pe toată lumea și fiecare vrea ca cel de lângă el să o ducă cel puțin la fel de bine ca el. (mă rog, aici dacă vorbim de partea profesional-financiară). Sună bine ca și citat, dar când te gândești că în societatea de astăzi unii ajung să se simtă vinovați vis-a-vis de sine dacă nu fac ceva să schimbe lucrurile în rău. Să moară capra vecinului. Și pe lângă asta, în acest mapamond, toate au un preț. Fie el material sau nu.
  • “de ce asa complicat daca ar putea fi asa usor….” – oh, bullshit. Cine zice că în viață lucrurile sunt simple? Cine?! Să ridice o mână. Și ultimul dar nu cel din urmă:
  • “Nu avem voie sa lasam totul la voia intamplarii, asa cum nu avem voie sa ne inecam. Inoata!” – nu mai are nevoie de explicații suplimentare. Și atunci când te saturi să faci ceva dar totuși știi că poți dar tu vrei să abandonezi doar pentru că te-ai săturat, nu ești decât un mare fraier.

Asta ca să văd (și) eu, cât de mult îl schimbă pe om anumite experiențe. Mai am momente când mă apuc și-mi recitesc blogul, și-mi observ evoluția. Și te gândești “așa eram acum 2-3 ani, și așa sunt acum”. La fel și cu citatele. Te lovești de anumite lucruri de care poate nu-ți dai seama ce influență au asupra ta, ca să te trezești zicând după luni și ani… uite eu am scris, dar parcă nu sunt eu. Și-auzi, credeam că viața e simplă… hm!

Dacă aș putea să mă întorc în trecut să-mi spun un singur lucru, acela ar fi un preferat vers și anume: copile nu fii prost, orașul e departe…

Publicat în Smiles | Lasă un comentariu

tu pentru tine…

Publicat în 25 iunie 2011 de Adelinu

…să înveți să nu-ți pară rău atunci când pierzi. Să înveți că din orice pierdere, există și o parte plină a paharului, o parte din care înveți ceva anume. Să înveți să nu privești înapoi, să nu regreți nimic! nimic! Absolut nimic! Să nu privești cu pică, ură și dispreț nimic din ceea ce nu îți place în viața asta. Să înveți să te bucuri de ce ai și să vrei mereu mai mult. Pentru că a vrea mai mult înseamnă viitor, înseamnă ași ce încă îi poți avea sub mânecă. Să înveți că pe viitor trebuie să profiți de aproape orice șansă, să înveți că a sta înseamnă a sta și atât, și că a încerca înseamnă un iepure care nu ai de unde să știi când și de unde o să sară. Să te gândești ca poate azi nu, dar mâine s-ar putea să – . Să te gândești că din cel mai însemnat nimic, uneori poți scoate valoroase lucruri… să ajungi seara obosit(ă) și lihnit(ă) fără să mai ai pic de energie în tine, decât să fii un om care-și duce zilele cu aceeași banalitate zi de zi. Să accepți provocări și să înțelegi că deși nu fiecare zi va fi așa cum vrei tu să fie, totul răul e mereu spre bine. Să te motivezi oricând și în orice situație. Să-ți demonstrezi ție că poți, nu altora. Să nu te compari niciodată, să nu vorbești de nivele și sisteme de valori, ci să ai grijă de ale tale și atât. Oamenii se cern singuri, atât în ochii tăi cât și în ochii lor. Să vrei să fii mereu mai bun decât ai fost astăzi, și să accepți măcar în sinea ta că azi s-ar putea să fi mai bun ca ieri. Să te storci de ultimul gram de voință și energie chiar și pentru cel mai neînsemnat țel al tău. Să realizezi mereu tot ce ți-a trecut prin cap. Experiențele vor fi cele care îți vor umple existența mereu în fața oricăror cuvinte. Să înțelegi că să simți tu pe al tău suflet și pe a ta piele, va fi mereu mai presus de orice rând citit într-o carte sau orice descriere a vreunui lucru. (imaginează-ți că ai ajuns pe vârful muntelui după ore în șir petrecute urcându-l. Niciun prieten pe care o să-l suni să-i descrii priveliștea, n-o să simtă ce simți tu în momentele acelea în care admiri peisajul….) Să ai grijă de tine și să ii zâmbești trecutului – și nu într-un mod ironic. Să te pui să dormi seara cu cel mai larg zâmbet pe buze atât la propriu cât și la figurat, și să te trezești omul care spune mereu “Fiecare zi mă face să mă simt din ce în ce mai bine…” . Să vrei să exiști, și să exiști. Să vrei să trăiești, și să trăiești. Să vrei să savurezi, și să savurezi. Să vrei să spui NU, și să fie nu. Să vrei să spui DA, și s-o spui din toată inima. Să vrei să răstorni lumea cu un singur deget, și s-o faci fără ezitare. Să pierzi și să plângi și să înțelegi de ce și că pentru câteva momente trebuie să o faci, dar să câștigi și să râzi (!), nu doar să zâmbești. Să fii cum ți-ai dorit mereu tu să fii. Să înveți. Să înveți să fii tu, așa cum vrei să fii. Să fii tu.

Publicat în Smiles | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii