…sau ce gust are uitarea. Nu întotdeauna ne plac alegerile. De fapt, ne plac atunci când vrem să fim noi cei care decidem să alegem. Din păcate, nu întotdeauna avem plăcerea asta.
Săptămâna trecută s-a întâmplat să am ocazia să călătoresc cu trenul după foarte mult timp. Nu mai trăisem de foarte mult timp, sentimentul acela de “nu mai vine odată trenul ăsta”, întrucât îmi îngheţaseră toate extremiăţiile de la cele multe grade cu minus care erau afară. Cu cât îngheţam mai mult, cu atât îmi doream mai tare să vină… oarecum, direct proporţional cu fericirea spirituală şi nu numai, a acelui moment când m-am urcat într-un vagon călduros ce mi-a fost gazdă până la destinaţia călătoriei mele, unde am dat din nou de necruţătoarele grade cu minus… obligându-mă să-mi reped paşii cât mai tare cu putinţă, către locul unde mă aştepta călduroasa mea casă.
Pe cât de banală e povestea de mai sus, pe atât de tristă mi se pare comparaţia pe care urmează să o fac. Că oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră aproape necondiţionat, nu mai este o noutate pentru nimeni. Pare atât de simplu. Nu ştiu a cui e vina sau dacă sunt eu altfel, însă de cele mai multe ori, din diverse motive, am avut tendinţa să nu mai ţin legătura cu oamenii din viaţa mea, cu care nu am (mai) avut o relaţie (socială sau mai mult) exclusivă. Şi pare trist atunci când o conştientizez şi de cele mai multe ori am tendinţa de a mă simţi vinovat, însă îmi amintesc tot timpul că pentru un tango este nevoie de 2 persoane. Şi uite ce gust are uitarea…
Recitesc din nou ce am scris, şi când încep încep să număr, mă întristez şi mai tare. Deşi consider că niciodată nu trebuie să regreţi o persoană din trecutul tău, întrucât există un motiv pentru care nu face parte din prezentul tău, parcă nu mă bucur şi nu mă consolează asta atât de tare pe cât ar trebui. Plin de cotidianul frig, aştepţi ceva nou, aştepţi să se schimbe ceva, exact ca acel frig când aştepţi acel tren… ce până la urmă vine. Uneori, acel tren – numit dorinţă. Păşeşti în el, şi te primeşte cu căldură. Împreună, începeţi călătoria voastră. Îţi poate arăta locuri cunoscute – dar din alte unghiuri, sau îţi poate arăta locuri pe care nu le cunoşti încă. Şi îţi vei aminti mereu, că în acel tren, ai văzut pentru prima oara acel loc; cu alte cuvinte, îţi vei aminti mereu că cu acea persoana, ai făcut pentru prima oara anumite lucruri, sau că ai întâlnit o persoană, care ţi-a arătat că lucrurile pot fi şi altfel faţă de cum le-ai văzut tu. E cu tine pe tot parcursul acelei călătorii, împărtăşindu-ţi gânduri şi puncte de vedere, ca la un moment dat să nu-ţi dai seama, că a sosit staţia la care trebuie să cobori; din nou în frig, şi parcă eşti la fel, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, şi porneşti spre drumul pe care l-ai ştiut dintotdeauna… către casă, acolo unde eşti doar tu, dar unde e cald şi bine. Şi totuşi, nu a decis nimeni cât să dureze călătoria ta, ci aici trebuia să ajungi tu, iar acel tren, trebuia să meargă mai departe – cu sau fără tine. Nu v-a legat decât acea călătorie… şi totuşi, cui îi rămân clipele petrecute împreuna, unde se duc şi unde se spulberă ele?
Aşa sunt oamenii din viaţa noastră. Un alt tren, sau o simplă călătorie. Ne uităm cu drag în urmă şi nu întotdeauna ne dăm seama de ce s-a terminat. Sunt oamenii de care poate ţi-e dor şi ţi-ai dori să-i mai ai în preajmă, dar pur şi simplu – ei nu mai sunt acolo. Poate şi ei şi-ar dori acelaşi lucru, dar tu, nu mai eşti acolo. Şi trebuie s-o iau ca pe o consolare. De cele mai multe ori cu durere, constaţi că sunt oameni la care ai ţinut, dar pe care trebuie să-i laşi în urmă pentru ca tu să poţi prinde un alt tren, cu care poate vei împărtăşi alte locuri, alte experienţe şi de ce nu… pe un alt anotimp. Fiecare călătorie, are destinaţia ei. Fiecare tren, are povestea lui. Uneori, viaţa în sine e o călătorie. Depinde de trenul pe care-l iei…
Consolator sau nu, cu toata durerea din suflet, cred că ar trebui să învăţăm să nu regretăm asta niciodată. Oamenii vin şi pleacă. Şi atât.
Andrew Belle - In My Veins
Pingback: perspective. atunci și acum. – Adelinu, Addicted to Smiles