Tocmai ce am terminat de vizionat un alt episod din seria documentarelor ce prezintă incidente aviatice. Cred că majoritatea au auzit de misteriosul caz, Air France 447, o cursă transatlantică de la Rio De Janeiro, Brazilia către Paris, Franţa, care pur şi simplu la un moment dat dispare de pe radarele turnurilor de control, şi nu mai ajunge niciodată la destinaţie. Acest accident este notat ca fiind unul din cele mai misterioase evenimente din istoria aviaţiei moderne. Avionul ce deservea acestă cursă era un Airbus A330, supranumit ca fiind unul din cele mai sigure avioane de pasageri, dat fiind faptul că este dotat cu echipamente computerizate de ultimă generaţie, care în practica, controlează tot avionul, pilotul acestuia nefiind nevoit să piloteze avionul propriu-zis, decât să supravegheze echipamentele de bord. Toate bune şi frumoase până aici.
Conform informaţiilor oferite în acel documentar, în data de 1 Iunie 2009, undeva în jurul orei 2:10AM, Air France 447 pătrunde într-o furtună deasupra oceanului, unde are loc un fenomen complex al fizicii supranumit “supercooled water“, şi anume, apa pură la o temperatură foarte scăzută, care rămâne în stare lichidă până la întâlnirea unei forţe de agitaţie/mişcare, moment în care îngheaţă instantaneu.
După cum ziceam, AirFrance 447 pătrunde în mijlocul furtunii unde are loc acest fenomen, moment în care toţi senzorii de viteză ai avionului îngheaţă instantaneu, iar sistemele computerizate necesare auto-pilotării avionului, încep să se dezactiveze pe rând unul câte unul, informaţia transmisă de acei senzori de viteză fiind vitală pentru funcţionarea acestora. În mai puţin de 4 minute, pilotul rămâne “doar el cu avionul” – în alte cuvinte, niciun echipament computerizat nu-l mai ajută să piloteze avionul, ci trebuie să se descurce singur. Ce se întâmplă în momentele următoare? Avionul pierde din viteză şi altitudine, într-un final prăbuşindu-se în oceanul Atlantic, piloţii acestuia nereuşind să manevreze cu succes echipamentele de control şi siguranţă. 228 de suflete ce pier într-o fracţiune de secundă. Oameni. Şi tehnologie.
E paradoxal, dar văzând acest episod şi cunoscând cazuri similare ca şi comportament uman dar la un nivel inferior celui prezentat mai sus, îmi dau seama că tehnologia ne împarte în 2 tipuri de oameni: Şi anume, cei ce o produc, şi cei ce o folosesc. Mai în detaliu, cei care vor gândi mereu mai mult decât tehnologia în sine pentru că ei o produc, şi cei ce o vor folosi zi de zi pentru că aparent şi nu numai, ne face viaţa mai usoară. Cei din urmă, vor fi cei care încet încet, zi de zi, se vor limita la şi vor deveni dependenţi de ea. Vom înceta să mai facem eforturi atât fizice cât şi psihice, şi să vedem unde urmează să ajungem. Şi nu mă refer aici la blonda căreia i se strică motorul în mijlocul drumului, şi reuşeşte într-un final să deschidă capota, dar se uită la motorul ăla ca o pisică în calendar. Nu, să nu o dăm în extreme. Până la urmă, fiecare-i în domeniul în care se pricepe. Dar, mai sus vorbeam de un pilot de avion, care, pentru asta stătea pe scaunul ăla. Să ştie să piloteze avionul ăla în orice condiţii, pentru că aia e treaba lui. Şi poate judec infantil cazul ăsta ce poate avea anumite particularităţi; numai acei piloţi ştiu ce a fost în cabina de pilotaj, la 10.000m deasupra oceanului, însă, pilot fiind, mă aştept să ducă avionul acela în siguranţă la destinaţie, nu să fie un pasager pentru el. Ne îndreptăm cu paşi repezi spre o eră în care tehnologia va fi mai necesară decât apa şi pâinea de zi cu zi. (cică ne adaptăm societăţii). Şi când te gândeşti câ Adam şi Eva aveau doar bâta şi frunza, iar noi suntem urmaşii lor. Ce pragmatic. Şi poate nici tehnologia nu-i chiar aşa de rea. Dar probabil că ne bazăm mult prea mult pe ea, şi uităm lucruri pe care ar trebui să le ştim mereu de fapt. Şi în acele momente, experienţa îşi spune cuvântul. Şi uite cine şi ce face de fapt diferenţa dintre cei buni, şi cei cu adevărat buni.
Oameni. Tehnologie. Şi în ultimă înstanţă, superficialitate. Pentru că suntem – oameni. Cât de paradoxal…
…mult adevar curge din “condeiul” tau…trist ce s-a întamplat.