Pentru ca m-am trezit cu un chef nebun de a calatori (once again), m-am gandit sa-l mai diminuez depanand amintiri legate de ultima mea excursie prin tara, care s-a intamplat acum cateva saptamani; pentru cei ce se intreaba “De ce ultima?”, nu, nu o sa mor maine sau poimaine (sper 
) ), insa intentionez ca in aproximativ o luna de zile sa calatoresc spre noi meleaguri, straine de data asta…
Revenind la oile noastre (ca doar suntem o tara mioritica), excursia mea a inceput in noapte, din mirificul oras Brasov. Destinatia initiala a excursiei era Orsova, jud. Mehedinti, orasul de pe lacul de acumulare a barajului Portile de Fier II, de pe Dunare, cu posibile prelungiri catre Timisoara, prelungiri care nu s-au mai pus in practica.
Drumul, muzica si motanul erau cu mine… o combinatie perfecta. Am pornit spre Fagaras, oras in care nu am poposit si nici macar nu l-am vizitat, fiind un pic peste 4 dimineata ora la care am ajuns aici. Mi-am continuat drumul cu sufletul lipit de muzica si torsul motanului pana in primul oras ce avea sa imi arate ascunsele mistere ce le detinea… Ramnicu Valcea. Pana sa ajung in el, am strabatut minunatul defileu al Oltului, cu barajele si intinsele lacuri de acumulare de pe acesta, printre inaltele vai sub care acesta se contura. Adevarate placeri ale ochilor…
Ajuns in Rm. Valcea, primul lucru care-mi trecea prin cap era “Mancare!”, asa ca am intrat in primul Mall care mi-a iesit in cale, insa, am sfarsit mancand la banalul “McDonalds”, nimic nou sub soare. Totusi, profitand de ocazie, am decis sa vad daca ma pot urca pe terasa de la ultimul etaj al Mall-ului, in speranta ca poate voi surprinde un cadru frumusel pentru foto-blog.
Ramnicu Valcea 1
Ramnicu Valcea 2
Nu am apucat sa fotografiez prea multe cadre, pentru ca imediat a venit paza sa-mi zica ca nu am voie aici. Oops! Mi-am luat molecularul pe care canta eterna mea muzica, m-am oprit din savurarea momentului (si a peisajului implicit), si am plecat mai departe. Ma indreptam spre ceea ce Valcenii numeau, “centru”. O strada luuuunga la capatul careia se afla un monument cu niste fantani arteziene, in jurul carora stateau voioase niste institutii celebre alte statului, ce cladeau la baza lor inalte coloane, asemanatoare cu cele din Piata Victoriei din Bucuresti, doar ca la scara mai mica.
Ramnicu Valcea 3
Deja se vedea ca ajunsesem in zona Olteniei si eram aproape de Cozia, intrucat acoperisurile si structura generala a caselor erau generale din vremea vechiului voievodat.
Ramnicu Valcea 4
Ramnicu Valcea 5
Sus, in capatul micului centru, statea mandra o statuie ridicata in cinstea eroilor si stramosilor acestei tari.
Ramnicu Valcea 6
Ramnicu Valcea 7
De remarcat acest oras, pentru ca aveau muzica in parcuri si daca nu ma insel, nu canta niciun Radio National… ci muzica cu siguranta selectata de cineva, intrucat am auzit Bob Marley, Bon Jovi… am ramas surprins. Ah, nici ei nu duc lipsa de porumbeii pe care si Brasovul ii are in Piata Sfatului si nici de un ceas asemanator celor din Bucuresti, de la Universitate, Izvor, Unirii s.a.m.d.
Deja eram nedormit de foarte mult timp, si ma gandeam intens la un puiut mic de somn insa era d-abia inceputul zilei. Asa ca in buimaceala si plictiseala care intervenise in capul meu, am decis sa ma relaxez, conducand catre locuri neplanuite, si am urmat un indicator ce afisa “Baile Olanesti, 13km”. Si tot mergand printre case “tuguiate” si locuri ce le vedeam pentru prima oara in viata mea, am ajuns intr-o statiune balneara, mai populata ca Mamaia in perioada estivala. (No Joking). Toata lumea vorbea acolo de niste izvoare minerale cu “puteri miraculoase” si niste bazine cu apa termala extraordinare. Parca parca m-ar fi tentat o baie in apa termala, dar am abandonat ideea din motive igienico-sanitare. Nu vreau sa fac reclama proasta, dar bazinele nu aratau stralucit si nici mirosul nu era prea placut. Asa ca nu stiu daca am stat 15 minute acolo, m-am urcat din nou in masina, si am luat harta sa-mi dau seama cam pe unde ma aflu.
Urma sa pornesc spre Targu Jiu, dar in traseul meu se afisa o destinatie ce parea interesanta, si anume “Ocnele Mari”. Punem GPS-ul, si plecam. In aproximativ 30 de minute am ajuns la “Ocnele Mari”. Si intradevar, asa cum se preconiza, urma sa fie cu adevarat interesant…
Ocnele Mari 1
Ocnele Mari 2
Ocnele Mari 3
Ati citit bine. Am mai vazut saline, dar niciuna asa de impresionanta cum era aceasta. Practic, la cativa zeci de metrii sub pamant, scobite IN MUNTI DE SARE, erau amenajate niste mari si inalte camere (8 metrii scrie acolo) ce “contineau” diverse chestii de entertaiment. Nu am mai fost decat in saline de suprafata, artificiale, asa ca ce urma sa vad, urma sa fie cu totul spectaculos. Si intradevar, a fost…
Accesul in salina, spre surprinderea mea, se facea cu un autobuz, care transporta turistii de la suprafata pana in mijlocul “craterului subteran”, distanta de acces fiind totusi destul de mare asa cum era scris si mai sus “1300 de metri”. Entuziasmat, am urcat in autobuz si asteptam momentul plecarii. Ne indreptam intr-o directie cu totul si cu totul bizara, incercam sa-mi imaginez unde ne-ar putea duce. La un moment dat, am intrat intr-un tunel… si totul parea atat de creepy. Insa, surpriza d-abia ce urma sa vina…
Ocnele Mari 4
Ocnele Mari 5
Ocnele Mari 6
Ocnele Mari 7
Pe langa magazinele alimentare si de suveniruri, sala de cinema (which was pretty awesome! – pentru ca rula Tom & Jerry ), lacasele de cult, mai erau amenajate terenuri de fotbal si de basechet, pe care l-am si incercat… nu am mai jucat baschet din clasa a-9-a cred, asa ca mi-am exersat abilitatiile cu mingea la cos intr-o salina… (watch me baby!). O ora si 10 minute am transpirat incercand sa nimeresc un nenorocit de cos de la distanta, fiindca panoul era plasat aiurea in raport cu cosul. (parerea mea). Oricum, genial sa joci baschet in salina. Dupa o ora, simteam fiecare gram de sare ce fusese in aer, in plamanii mei.
Ocnele Mari 8
Interesant e ca spre sfarsitul amenajat al “craterului subteran de sare” se afla un restaurant unde puteai servi “Prajiiiiii” si/sau mancare (si da, aveau bucatarie amenajata) si o crama, ce zic eu, era strategic pusa… in cazul in care serveai o tarie sau ceva mai strong, sa te poti trezi mergand tot drumul inapoi pana la iesire, catre galeria de acces.
Toate peste toate, e un loc unde zic eu ca merita sa mergi (nu singur) cel putin odata in viata. Probabil mi-au scapat detalii, insa pe site-ul oficial, www.salinaocnelemari.ro sigur veti gasi mai multe detalii despre tot entertaiment-ul de acolo. Nu fac reclama, ci va zic sa mergeti! (aveau si leagane 
).
Gata cu gluma, trecem la lucruri serioase. M-am indreptat spre galeria de acces, si asteptam autobuzul care urma sa ne duca la suprafata, autobuz ce circula din 15 in 15 minute. Ajunsi la suprafata, unde erau cu 10-15 grade mai mult decat in salina, ma simteam mai viu ca niciodata, si totusi aveam o noapte nedormita in spate. Unii spun ca Aerosolul e de vina. Toate peste toate, am luat motanul si am pornit-o spre Targu Jiu. Trebuie sa recunoastem ca tara noastra dispune de niste peisaje mirifice, cel putin zona aceea contura o depresiune formidabila in interiorul muntilor. Din departare se vedea o stramtoare intre 2 munti, ce ma facea sa ma intreb ce se poate afla acolo, insa nu ma puteam abate de la drum, intrucat aveam o destinatie stabilita pe ziua respectiva.
Continuandu-mi mirificul drum, la un moment dat, observ un indicator “Pestera Muierii, 13km”. E drept ca 13 e cu ghinion, dar nu m-am putut abtine sa nu virez conform indicatorului. Era un obiectiv care era aproape de drumul in care ne aflam, deci putea fi vizitat. Mergand pe drumul pe care tocmai ma abatusem, desi asfaltat, era pozitionat undeva intre 2 paduri, ceea ce era un pic cam creepy. Intr-un final, am ajuns langa o casa la poarta careia erau 2 copii, minune! Cobor geamul, si imi exprim nedumerirea, ca nu prea stiu unde ma aflu (nici GPS-ul nu stia): “Catre Pestera Muierii!”. Copilul inchide ochii, si-mi spune: la stanga, la dreapta, si apoi iar la stanga. Noroc ca l-am intalnit, ca sigur n-as fi nimerit calea prin labirint.
Baia de Fier 1
Baia de Fier 2
Mergand pe respectivul drum, ma apropiam din ce in ce mai tare de respectiva stramtoare ce se putea observa din departare. Pe unul din munti ce conturau acea stramtoare, era scris cu alb “Baia de Fier”. Intr-un final, ajung pe un drum pe care mergeau foarte multi oameni pe jos, ce ma facea sa ma intreb de unde vin acestia. Ajuns intr-un final la capatul drumului, intr-o mare parcare, observ un panou: “Pestera Muierilor”, si-mi zic: This is it baby, in varfu’ omu’ am fost, iata-ma si-n pestera muierilor. ) (of, misoginul din mine).
Cu “chiu si cu vai”, alergand pe niste trepe asezate la poalele unui munte, reusesc sa intru in pestera in ultimul moment, intrucat ghidul ce urma sa ne faca prezentarea pesterii, se intorsese dupa un om care isi uitase nu stiu ce pe afara. Spun in ultimul moment, pentru ca intrarea in pestera se face doar din ora in ora, si la ce oboseala aveam in corp, daca stateam in loc o ora, sigur adormeam.
Intrare Pestera Muierii
Si uite asa, am intrat si in pestera. Primul lucru de care am fost impresionat, a fost devotamentul cu care ne vorbea ghidul, modul cum ne explica tot continutul ce se putea observa in interiorul acelei pesteri. Povestea acesteia – acum cateva zeci/sute/mii de ani (ceva de genu’ asta), femeile locului se ascundeau in aceasta pestera de atacatorii ce praduiau locurile astea in acele vremuri. Si de acolo, femei, muieri… e lesne de inteles si tipic romanesc, din vechi strabuni.
Pestera Muierii 1
Pestera Muierii 2
Pestera Muierii 3
Ce m-a impresionat cel mai mult si mi-a ramas si tiparit in minte, e faptul ca toate formatiunile din calcar ce s-au depus dealungul timpului si au format tot felul de minunatii in forma de castele, domuri, martiani turci si alte cele… s-au format prin scurgerea apei cu calcar intr-un anume punct, in 10 ani depunandu-se doar 3 milimetrii de calcar, acestea avand in prezent intre 1-2 metrii. Deci, faceti calculul si vedeti cat le-a luat acelor formatiuni sa se creeze… si cam de ce ar trebui sa le protejam “as long as possible”.
Pestera Muierii 4
Pestera Muierii 5
Pestera Muierii 6
Pestera avea ca lungime 800m (partea superioara, intrucat cea inferioara este rezervatie speologica, inacesibila turistilor), iar ceea ce m-a suprins, era faptul ca intrai pe o parte, si ieseai pe cealalta. Si iata explicatia la “de unde veneau toti acei oameni” pe jos… (3km), pana la locul unde-si lasasera masinile, aproape de intrarea in pestera.
Iesirea din Pestera Muierii
Am iesit din pestera, pornind buimac spre drumul de 3km unde motanul ma astepta sa ma duca spre un pat cald si moale… dar, “distractia” de abia avea sa inceapa. Ma indreptam cu pasi repezi spre Tg. Jiu, iar noaptea incepuse sa se contureze… soarele era de mult apus. Drumul imi arata calea.
Peisaj in drum spre Tg. Jiu
Drumul spre Tg. Jiu
Somewhere, over the rainbow...
Intr-un final, am ajuns si in Targu Jiu. Imi era foame, somn, sete, de toate. Aici pot sa spun ca dezorganizarea unei astfel de excursii fara plan si-a aratat coltii, dar, orice lucru isi are riscurile lui. Inainte de sete, foame… vroiam sa stiu unde urma sa dorm. La capitolul cazare, Tg. Jiu m-a dezamagit the most. Nu vreau sa va transmit sentimentul, insa a fost groaznic sa stau sa caut 3 ore incontinuu, si sa ma plimb printr-un oras pe care nu-l cunosteam, cautand cazare. Singurele optiuni viabile pe care le-am gasit era un Hotel Business, unde aveau niste preturi mai mari ca pe litoral, si o pensiune de 3 stele pe care am refuzat-o initial pentru ca nu aveau net (si chiar trebuia sa rezolv ceva urgent in acea seara), dar care intr-un final s-a dovedit solutia. Targu Jiu avea sa ma surprinda cu multe chestii a-2-a zi. Am parcat motanul in curtea acelei pensiuni, ne-am cazat, am facut un dus fierbinte, si am uitat si ca imi era foame si ca imi era sete… nici nu stiu cum am adormit. Tot ce imi amintesc e ca in noaptea aia a fost o furtuna groaznica, cu multe multe tunete si fulgere, si un vant al naibii de puternic. Si nu eram acasa…
Sfarsit ziua 1. (va urma).
