Contrar ambiţiei mele de a “sfâşâi asfaltul” de sub roţile noului an, de când a început voiosul 2011, cu mici dar importante excepţii, lucrurile merg total pe dos. E sâmbătă. E weekend. Stau acasă. “This is definetly not cool!”. Motanul m-a lăsat când aveam nevoie mai mare de el… e bolnăvior de săptămâna trecută, care, de altfel – a fost una moartă: sărbătoare de Sf. Bobotează, sărbătoare de Sf. Ioan, apoi weekend… parcă mă săturasem de stat degeaba. De la Moş Nicolae, cam tot degeaba am stat. E 5:52… şi deşi-s nedormit, ma roade dorul de ducă. Cu un ochi mă uit la un film “Lucruri de facut pană la 30 de ani…” iar cu celălalt, privesc ceasul de lângă cum îşi scurge secundele. Şi eu sunt – să plec, să nu plec, să plec, să nu plec, să plec, să nu plec…
Constat că în ultima vreme organizarea vieţii mele pe plan profesional trece de la stadiul de varză la cel de conopidă. (un fel de din rău, în mai rău). Şi parţial, lucrurile astea sunt condiţionate de alte câteva lucruri ce m-au luat prin surprindere, şi pentru care nu am fost tocmai pregătit. Şi în ciuda tuturor lucrurilor care conspiră împotriva mea, gărgăunii din capul meu tot nu se liniştesc. Să plec. să nu plec, să plec, să nu plec… e atât de weekend, sunt atât de eu şi-mi e atât de greu să-mi rezist propriilor tentaţii; cât de greu e să fii matur uneori – ce lucru mare! Şi totuşi încă sunt un caz fericit, trecutul (profesional) mă împinge spre lucruri mai bune.
Nu e greu să faci un lucru rău. E mult până-l faci prima oara. La fel e şi cu compromisurile. Orice compromis, oricât de mult ar merita el făcut – la urma urmei nu rămâne decât un compromis – prin definiţie, nu un lucru tocmai făcut cu drag, ca să nu mai discutăm celelalte aspecte (chestiuţe neconvenţionale).
Rezist, rezist, rezist… (uf, sunt ca un copil care salivează la o îngheţată dar are roşu în gât…). Urăsc să nu am de ales, şi poate parţial e vina mea; fiecare are ceea ce merită, deci poate că în momentul ăsta asta merit, dar – pe de cealaltă parte – foarte bine, voi ştii cum să mă feresc de roşul din gât data viitoare… iar acum, cred că cel mai bine e să aştept să mi se vindece rana decât s-o agravez – apoi o să pot mânca îngheţată în fiecare zi. (copilul şi oamenii mari…). Sper ca asta să fie consolarea mea pentru lucrurile pe care mi le doresc în momentul ăsta şi nu le pot avea decât dacă sacrific şi mai tare viitorul, iar în acelaşi timp, o lecţie învăţată (cât de bine e să greşeşti uneori). O zi în plus de dor acum, poate câteva zeci în minus în viitor… (inteligenţă emoţională?). Să plec? Rezist? Să nu plec? Rezist? Rezist? Să plec, să nu plec…
Poate acum e rău, dar sper ca articolul ăsta să rămână doar o amintire şi-un larg zâmbet de dor în nopţile în care-mi voi savura paharul cu vin, ţinându-mi a mea iubită în braţe şi privind la difuza lumină a superbului meu acvariu, savurând câte puţin şi puţin din confortul căldurosului meu cuibuşor de nebunii; cred că îmi ador viitorul… şi-mi e dor, mi-e atât de dor…
So let me be as perfect as I can be now and after this, I’ll shine for you like a star in a winter night!
1. Se pare ca 2011 nu a inceput prea bine pentru tine
)
)
2. Unde sa pleci ?
3. Ai trecut de la mirificul pahar cu apa la paharul cu vin ?
4. Believe it and you will succeed ! http://www.youtube.com/watch?v=yX39J_YyKbs
5. Zile aiurite